HOTĂRÂREA NR. 99/2016 privind instituirea programului educativ-cultural „Sfântu Gheorghe - oraşul meu”
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 99/2016
privind instituirea programului educativ-cultural „Sfântu Gheorghe - oraşul meu”
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 22652/07.04.2016 al Biroului de Imagine, Evenimente Culturale şi Tourinfo din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Strategia de dezvoltare locală pe perioada 2008-2018 aprobată prin HCL 277/2009;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. d şi alin. (6) lit. a, punctele 1, 4, 5, respectiv art. 124 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (3) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă instituirea Programului educativ-cultural „Sfântu Gheorghe - oraşul meu” prevăzut în anexa la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Perioada de desfăşurare a Programului educativ-cultural „Sfântu Gheorghe - oraşul meu” este 20 aprilie–31 decembrie 2016.
ART. 3. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Biroul de Imagine, Evenimente Culturale şi Tourinfo, respectiv Direcţia Economică din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 11 aprilie 2016.
|
|