ro
 

HOTĂRÂREA NR. 33/2016 pentru modificarea şi completarea H.C.L. nr. 17/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului local al Municipiului Sfântu Gheorghe

19.02.2016 2016
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

 

HOTĂRÂREA NR.  33/2016
pentru modificarea şi completarea H.C.L. nr. 17/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului local al Municipiului Sfântu Gheorghe


Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere dispoziţiile Ordonanţei privind luarea măsurii preventive a controlului judiciar din data de 18.02.2016, emis de Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie în dosarul nr. 83/P/2016, prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András, cu interdicţia de a-şi desfăşura activitatea de primar al municipiului Sfântu Gheorghe, respectiv faptul că în prezent la nivelul autorităţii executive a municipiului Sfântu Gheorghe nu este desemnat un viceprimar pentru exercitarea atribuţiilor de primar în cazul ivirii unei situaţii în care acesta se află în imposibilitatea exercitării mandatului său, se impune crearea cadrului legal pentru reglementarea situaţiei ivite prin modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local, aprobat prin H.C.L. nr. 17/2011;
 În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
 În temeiul art. 45 alin. (2) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 

HOTĂRĂŞTE
 


ART. 1. – Se aprobă modificarea şi completarea H.C.L. nr. 17/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al municipiului Sfântu Gheorghe, prin introducerea, după articolul 38 a unui nou articol, articolul 381, cu următorul cuprins:
    ”Art. 381 – (1) În situaţiile în care primarul municipiului Sfântu Gheorghe se află în imposibilitatea exercitării mandatului, din motive de sănătate sau din alte cauze, chiar dacă acestea nu îi sunt imputabile, atribuţiile legale ale acestuia vor fi exercitate temporar de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local prin votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie.
(2) Viceprimarul desemnat în condiţiile alin. (1), va îndeplini atribuţiile primarului până la încetarea motivelor de înlocuire ale acestuia, sau până la data la care devin incidente prevederile art. 72 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.”
    ART. 2.
– Cu asigurarea a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează secretarul municipiului Sfântu Gheorghe şi Biroul administraţie locală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, 19 februarie 2016.

 

 

 

 

   PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
        Cserey Zoltán-Mihály    

      

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR
Kulcsár Tünde-Ildikó