HOTĂRÂREA NR. 292/2015 privind vânzarea prin licitaţie publică deschisă, cu oferte în plicuri sigilate, a unui teren proprietatea privată a Municipiului Sfântu Gheorghe, situat pe str. Podului nr. 1
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 292/2015
privind vânzarea prin licitaţie publică deschisă, cu oferte în plicuri sigilate,
a unui teren proprietatea privată a Municipiului Sfântu Gheorghe,
situat pe str. Podului nr. 1
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 27.292/2015 al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere cererea nr. 6.889/07.02.2013 formulată de către Bács Mihály şi cererea nr. 45.549/20.09.2013 formulată de către Szorádi Csaba;
Având în vedere Certificatul de urbanism nr. 179/09.04.2015 emis de către Direcţia Urbanism din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Raportul de evaluare nr. 18 bis/14.05.2015 întocmit de către Evaluatorul autorizat Bojin Adrian;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională, al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) și alin. (9), și art. 123 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (3) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă vânzarea prin licitaţie publică, cu oferte în plicuri sigilate, a terenului intravilan, domeniu privat al municipiului Sfântu Gheorghe, situat pe str. Podului nr. 1, identificat în CF nr. 37.828 Sfântu Gheorghe, nr. cad. 37.828, în suprafaţă de 225 mp.
ART. 2. – Preţul de pornire a licitaţiei publice este de 36.430 lei, fără TVA, valoare rezultată din Raportul de evaluare nr. 18 bis/2015, elaborat de evaluatorul autorizat Bojin Adrian, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Se aprobă Caietul de sarcini al licitaţiei, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 4. - Se stabileşte preţul Caietului de sarcini la suma de 200 lei.
ART. 5. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu şi Direcţia Finanţe Publice Municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 29 octombrie 2015.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ |