HOTĂRÂREA NR. 354/2015 privind prelungirea pe o perioadă de 24 luni a tragerilor prevăzute în contractul de finanţare rambursabilă externă în valoare de 12.000.000 euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BERD
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 354/2015
privind prelungirea pe o perioadă de 24 luni a tragerilor prevăzute în contractul de finanţare rambursabilă externă în valoare de 12.000.000 euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BERD
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 74.160/2015 al Unității de Implementare a proiectului finanțat din creditul BERD din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere H.C.L. nr. 250/2009 privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile externe în valoare de 12.000.000 euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BERD, aşa cum a fost modificată şi completată prin H.C.L. nr. 116/2010, H.C.L. nr. 325/2010, H.C.L. nr. 145/2013 şi H.C.L. nr. 275/2015;
Având în vedere Hotărârea Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale nr. 1686 din 10 septembrie 2010, precum şi modificările acestuia cu hotărârile nr. 1990 din 28 iulie 2011, nr. 2449 din 01 octombrie 2012, nr. 3252 din 10.07.2013, nr. 3749 din 02.10 2014, respectiv nr. 4697 din 26.11.2015;
Având în vedere prevederile contractului liniei de finanţare rambursabilă externă nr. 40634 din data de 03 noiembrie 2010 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BERD;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale capitolului IV din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Ţinând seama de prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 14 lit. c din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, care transpune prevederile art. 22 lit. c din Directiva 2004/17/CE. aprobată prin Legea nr.337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
Având în vedere prevederile art. 942 şi următoarele din Codul civil, referitoare la contracte sau convenţii;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă prelungirea pe o perioadă de 24 luni a tragerilor prevăzute în contractul de finanţare rambursabilă externă contractată de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BERD în conformitate cu prevederile Scrisorii – acord din data de 24 noiembrie2015.
ART. 2. – Se aprobă prevederile Scrisorii – acord din data de 24 noiembrie 2015, la Contractul de linie de finanţare rambusabilă pentru investiţii, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. – Cu semnarea documentelor contractuale cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BERD se mandatează Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András şi directorul Direcţiei economice, d-na Veress Ildikó.
ART. 4. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului municipiului Sfântu Gheorghe, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Sfântu Gheorghe şi Prefectului Judeţului Covasna, respectiv se aduce la cunostinţa publică prin publicarea în Monitorul Oficial al Municipiului Sfântu Gheorghe şi pe pagina de internet www.sfantugheorgheinfo.ro
ART. 5. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează persoanele nominalizate la art. 4 din prezenta hotărâre.
Sfântu Gheorghe, la 29 decembrie 2015.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ |