ro
 
Vineri, 20. Iunie 2025.

HOTĂRÂREA NR. 202/2015privind aprobarea inițierii demersurilor legale pentru pentru schimbarea denumirii și obiectului de activitate a SEPSISPORT S.R.L. și înființarea de către URBAN-LOCATO S.R.L. în asociere cu Municipiul Sfântu Gheorge a unei societăți pe acțiuni

17.07.2015 2015
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

 

HOTĂRÂREA NR.  202/2015
privind aprobarea inițierii demersurilor legale pentru pentru schimbarea denumirii și obiectului de activitate a SEPSISPORT S.R.L. și înființarea de către URBAN-LOCATO S.R.L. în asociere cu Municipiul Sfântu Gheorge a unei societăți pe acțiuni



Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 39.976/2015 al Biroului proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Actului constitutiv al S.C. URBAN-LOCATO S.R.L. Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Proiectul ”Dezvoltarea mediului de afaceri în Municipiul Sfântu Gheorghe prin reabilitarea sitului poluat și crearea unei structuri de sprijinire a afacerilor, finanțat din fonduri externe nerambursabile din perioada de programe 2007-2013, aferentă contractului de finanțare nr. 3553/15.11.2012;
În baza prevederilor art. 3 alin. (1) lit. b, c și l, art. 12 alin. (2) lit. a și art. 13 alin. (2) lit. a din O.G. nr. 71/2002, cu modificările și completările ulterioare
În baza prevederilor art. 1, art. 192 și art. 194 alin. (1) lit. b din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu art. 36 alin. (2) lit. a și alin. (3) lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
 


HOTĂRĂŞTE



ART. 1. – Se aprobă modificarea actului constitutiv al URBAN-LOCATO S.R.L., potrivit actului adițional, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Se aprobă inițierea demersurilor legale pentru schimbarea denumirii, respectiv a obiectului de activitate al SEPSISPORT S.R.L. Societatea comercială va avea ca domeniu principal de activitate activitatea corespunzătoare codului CAEN 683 Activități imobiliare pe bază de comision sau contract, iar activitatea principală corespunzătoare codului CAEN 6832 Administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract. Pe lângă activitatea principală societatea va desfăsura și alte activități secundare: service pentru clienți, activități de întreținere rețele interioare, servicii informatice, servicii de consultanță în diferite domenii (resurse umane, financiar-contabile, resurse antreprenoriale, etc).
(2) Societatea comercială prevăzută la alin. (1) va administra parcul industrial care se va înființa în municipiul Sfântu Gheorghe în baza proiectului ”Dezvoltarea mediului de afaceri în Municipiul Sfântu Gheorghe prin reabilitarea sitului poluat și crearea unei structuri de sprijinire a afacerilor, finanțat din fonduri externe nerambursabile din perioada de programe 2007-2013, aferentă contractului de finanțare nr. 3553/15.11.2012 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, respectiv Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.
ART. 3. – (1) Se aprobă inițierea demersurilor legale pentru participarea URBAN-LOCATO S.R.L., în asociere cu Municipiul Sfântu Gheorghe la înființarea unei societăți comerciale pe acțiuni care va rezulta în urma reorganizării administrative din rațiuni operaționale și economico-financiare a Direcției de sport și agrement din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
(2) Societatea pe acțiuni prevăzută la alin. (1) va avea ca domeniu principal de activitate activitatea corespunzătoare codului CAEN-931 Activități ale bazelor sportive, iar activitatea principală corespunzătoare codului CAEN-9329 Alte activități recreative și distractive n.c.a.
(3) Se stabilește numărul membrilor consiliului de administrație al societății pe acțiuni la 5 membri.           
ART. 4. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredințează d-na Szabo Maria-Magdolna, administratorul S.C. URBAN-LOCATO S.R.L. și comisia de selecție a candidaților.
    


Sfântu Gheorghe, la 17 iulie 2015.

 

 

 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Vajna László
      

CONTRASEMNEAZĂ
Secretar  
Kulcsár Tünde-Ildikó