HOTĂRÂREA NR. 101/2015privind organizarea concursului de proiecte de management în vederea încredinţării managementului Teatrului “Andrei Mureşanu” din municipiul Sfântu Gheorghe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 101/2015
privind organizarea concursului de proiecte de management în vederea încredinţării managementului Teatrului “Andrei Mureşanu” din municipiul Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 16.842/24.03.2015 al Compartimentului pentru învăţământ şi cultură din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru învăţământ, cultură şi ştiinţă şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere denunţarea unilaterală a contractului de management în derulare de către domnul Ţopa Ion, managerul Teatrului “Andrei Mureşanu” din municipiul Sfântu Gheorghe, exprimată prin scrisoarea nr. 8.428/12.02.2015, precum şi nr. 12.079/02.03.2015, destinate domnului Antal Árpád-András, primarul municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1), art. 6, art. 7 alin. (3), art. 16 alin. (5) şi art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 189/2008 al Guvernului României, privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă organizarea concursului de proiecte de management pentru încredinţarea managementului Teatrului “Andrei Mureşanu” din municipiul Sfântu Gheorghe.
ART. 2. - Se aprobă Caietul de obiective al concursului de proiecte de management pentru încredinţarea managementului Teatrului “Andrei Mureşanu” din municipiul Sfântu Gheorghe, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă.
ART. 3. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi desfăşurare al concursului de proiecte de management pentru încredinţarea managementului Teatrului “Andrei Mureşanu” din municipiul Sfântu Gheorghe, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 4. - Se aprobă Fişa de notare a proiectelor de management depuse de candidaţii la concurs, anexa nr. 3 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 5. - Componenţa nominală a Comisiei de concurs de proiect de management şi calendarul desfăşurării concursului de management se va stabili prin dispoziţie de primar.
ART. 6. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează doamna Sztakics Éva-Judit, viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Compartimentul Resurse Umane, Direcţia Economică şi Compartimentul pentru Învăţământ şi Cultură din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 26 martie 2015.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ |