HOTĂRÂREA NR. 386/2014 privind aprobarea numărului posturilor administrative sau nedidactice, aferente instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Sfântu Gheorghe, aplicabile cu data de 01.01.2015
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 386/2014
privind aprobarea numărului posturilor administrative sau nedidactice,
aferente instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Sfântu Gheorghe,
aplicabile cu data de 01.01.2015
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţa ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 64.811/2014 al Compartimentului pentru Învăţământ şi Cultură din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru învăţământ, cultură şi ştiinţă şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 88 alin. (4) a Legii nr. 1/2011 privind educaţia naţională, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. d şi alin. (6) lit. a pct. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1.- Se aprobă numărul posturilor administrative sau nedidactice aferente instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Sfântu Gheorghe, aplicabile cu data de 01.01.2015, conform anexei la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - Executarea prezentei hotărâri se încredinţează Compartimentului pentru Învăţământ şi Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi directorilor instituţiilor de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică din Municipiul Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 29 decembrie 2014.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ |