ro
 

HOTĂRÂREA NR. 329/2014 privind aprobarea Regulamentului de Organizare privind aprobarea participării Municipiului Sfântu Gheorghe la Programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, derulat de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

06.11.2014 2014
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro


HOTĂRÂREA NR.  329/2014
privind aprobarea Regulamentului de Organizare privind aprobarea participării Municipiului Sfântu Gheorghe la Programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, derulat de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice



Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, derulat de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
Având în vedere Ordinul nr. 98 din 27 ianuarie 2014 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.156/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind evaluarea, aprobarea şi acordarea finanţării prin Programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”
În temeiul art. 5 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, precum şi a prevederilor Manualului de proceduri al Căminului „Zathureczky Berta”, anexă la Regulamentul de Ordine Interioară Beneficiari, aprobate prin HCL nr. 328/2014.
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) şi alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
 


HOTĂRĂŞTE


ART. 1. – (1) Se aprobă participarea municipiului Sfântu Gheorghe, în calitate de beneficiar, la Programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, derulat de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(2) Solicitarea de finanţare se va depune pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile pentru achiziţia unor consumabile necesare îngrijirii personale curente şi a unor echipamente şi dispozitive medicale, respectiv de terapie ocupaţională necesare pentru funcţionarea „Căminului Zathureczky Berta”, cămin pentru persoane vârstnice din subordinea Municipiului Sfântu Gheorghe.
(3) Căminul Zathureczky Berta se organizează şi funcţionează în baza Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, aprobat prin HCL nr. 328/2014 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, Regulamentului de Ordine Interioară Beneficiari şi Regulamentului de Ordine Interioară Angajaţi din Căminului “Zathureczky Berta”, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Se aprobă Nota justificativă din data de 03.11.2014 privind necesitatea achiziţiei de materiale şi echipamente pentru căminul pentru persoane vârstnice, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă
ART. 3. – Se aprobă bugetul proiectului în valoare totală de 93.147,00 lei, fără aport propriu, precum şi eventualele cheltuieli neeligibile sau imprevizibile conexe.
ART. 4. – Se aprobă Lista obiectelor de achiziţie pentru care se solicită finanţarea din program, precum şi cantitatea estimată pentru fiecare obiect în parte, anexa nr. 3 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 5. – Beneficiarul proiectului se angajează să utilizeze materialele şi echipamentele achiziţionate cu finanţare din program numai pentru dotarea „Căminului Zathureczky Berta”, cămin pentru persoane vârstnice şi beneficiarii acestuia.
ART. 6. – Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, HCL nr. 132/2014, se abrogă.
ART. 7. – Executarea prezentei hotărâri se încredinţează d-lui viceprimar Tischler Ferenc, d-nei Klárik Mária Antónia, directorul „Căminului Zathureczky Berta” şi Biroului Proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 06 noiembrie 2014.

 

 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Joós Stefan-Leontin
      

CONTRASEMNEAZĂ
Secretar  
Kulcsár Tünde-Ildikó   

 

Anexa nr. 1 şi 2 la H.C.L. nr. 329/2014

Anexa nr. 3 la H.C.L. nr. 329/2014