HOTĂRÂREA NR. 159/2014 privind stabilirea componenţei comisiei sociale pentru analizarea solicitărilor de locuinţe pentru tineri destinate închirierii construite din fondul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 159/2014
privind stabilirea componenţei comisiei sociale pentru analizarea solicitărilor
de locuinţe pentru tineri destinate închirierii construite din fondul
Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, la şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 24.953/2014 al Biroului locativ, relaţii, contracte şi administrare Cimitir Comun din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru sănătate, protecţie socială şi culte şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 14 şi 15 din Hotărârea nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. a şi alin. (6) lit. a pct. 17 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă componenţa Comisiei sociale pentru analizarea solicitărilor de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite din fondul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, care se va constitui prin dispoziţie de primar, după cum urmează:
– 2 consilieri locali, din cadrul Comisiei pentru sănătate, protecţie socială şi culte a Consiliului local;
– 3 funcţionari publici din aparatul de specialitate al primarului.
ART. 2. – Comisia constituită potrivit art. 1 va înainta Consiliului local lista de repartizare a solicitanţilor, în condiţiile prevederilor art. 15 alin. (9) lit. b din H.G. nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 3. – Comisia de soluţionare a contestaţiilor se va numi prin dispoziţie de primar, având în componenţă:
- 1 consilier local din cadrul Comisiei pentru sănătate, protecţie socială şi culte a Consiliului local;
- 2 funcţionari publici din aparatul de specialitate al primarului.
ART. 4 - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Locativ, Relaţii, Contracte şi Administrare Cimitir Comun din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe la 29 mai 2014.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ |