HOTĂRÂREA NR. 132/2014 privind aprobarea participării Municipiului Sfântu Gheorghe la Programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, derulat de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 132/2014
privind aprobarea participării Municipiului Sfântu Gheorghe la Programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, derulat de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 19.137/15.04.2014 al Biroului de proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională al Comisiei pentru sănătate, protecţie socială şi culte şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, derulat de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice;
Având în vedere Ordinul nr. 98 din 27 ianuarie 2014 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.156/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind evaluarea, aprobarea şi acordarea finanţării prin Programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”;
În conformitate cu art. 36 alin. (1) şi alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă Nota justificativă nr. 199/17.03.2014 privind necesitatea achiziţiei de materiale şi echipamente pentru căminul pentru persoane vârstnice, elaborată de Căminul „Zathureczky Berta”, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – (1) Se aprobă participarea municipiului Sfântu Gheorghe, în calitate de beneficiar, la Programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, derulat de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(2) Solicitarea de finanţare se va depune pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile pentru achiziţia unor consumabile necesare îngrijirii personale curente şi a unor echipamente şi dispozitive medicale, respectiv de terapie ocupaţională necesare pentru funcţionarea Căminului „Zathureczky Berta”, cămin pentru persoane vârstnice din subordinea Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 3. – Se aprobă bugetul proiectului în valoare totală de 95.000,00 lei, fără aport propriu, precum şi eventualele cheltuieli neeligibile sau imprevizibile conexe.
ART. 4. – Se aprobă Lista obiectelor de achiziţie pentru care se solicită finanţarea din program, precum şi cantitatea estimată pentru fiecare obiect în parte, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 5. – Beneficiarul proiectului se angajează să utilizeze materialele şi echipamentele achiziţionate cu finanţare din program numai pentru dotarea „Căminului Zathureczky Berta”, cămin pentru persoane vârstnice şi beneficiarii acestuia.
ART. 6. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează dl. viceprimar Tischler Ferenc, d-na Klárik Mária Antónia, directorul Căminului „Zathureczky Berta” şi Biroul Proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 30 aprilie 2014.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ |