HOTĂRÂREA NR. 93/2014 privind aprobarea solicitării de încadrare în categoria funcţională de drum de interes local a drumului judeţean DJ 121C situat în Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna şi preluarea acestuia în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 93/2014
privind aprobarea solicitării de încadrare în categoria funcţională de drum de interes local a drumului judeţean DJ 121C situat în Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna şi preluarea acestuia în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate 45.021/2013 al Direcţiei de gospodărire comunală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională, al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecţia mediului şi turism şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disiciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza prevederilor art. 866-868 din Codul civil;
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 lit. a şi lit. b, art. 8 alin. (1) lit. c art. 12 din Ordonanţa nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) şi alin. (2) lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art 45 alin. (3) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Aprobă solicitarea de încadrare în categoria funcţională de drum de interes local a drumului judeţean DJ 121C, în întregime până la km 8+800, situat în Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna şi preluarea acestuia în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 2. - Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă H.C.L. nr. 210/2013 privind aprobarea solicitării de încadrare în categoria funcţională de drum de interes local a drumului judeţean DJ 121C, tronsonul de drum km 2+050-3+800, situat în Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna şi preluarea acestuia în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 3. - Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Sfântu Gheorghe şi Direcţia Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 27 martie 2014.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ |