ro
 
Duminică, 23. Februarie 2025.

HOTĂRÂREA NR. 288/2013 privind scutirea proprietarilor apartamentelor din blocul de locuinţe din Municipiul Sfântu Gheorghe, str. Berzei nr. 12, bl. 12 de la plata impozitului pe clădire, pe o perioadă de 7 ani

19.12.2013 2013
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

 

HOTĂRÂREA NR.  288/2013

privind scutirea proprietarilor apartamentelor din blocul de locuinţe din Municipiul Sfântu Gheorghe, str. Berzei nr. 12, bl. 12 de la plata impozitului pe clădire, pe o perioadă de 7 ani


Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;

Având în vedere Cererea nr. 59.157/2013 a Asociaţiei de proprietari „Berzei 12”, prin care solicită scutirea de la plata impozitului pe clădire, pe o perioadă de 7 ani, a proprietarilor de apartamente, care au executat lucrări de intervenţie pe cheltuială proprie, în blocul de locuinţe de la adresa str. Berzei nr. 12, bl. 12 şi documentaţia aferentă;
Având în vedere Referatul nr. 60.915/2013 al Direcţiei finanţe publice municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 63.543/2013 al Direcţiei finanţe publice municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disiciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 286 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, astfel cum au fost modificate prin pct. 89 al art. I din O.G. nr. 30/2011 şi al pct. 220 alin. (3) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza prevederilor art. 9 din Hotărârea Consiliului local nr. 285/2012 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2013, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art 36 alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) lit. c şi al art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
 


HOTĂRĂŞTE
 


Art. 1. – Se aprobă scutirea de la plata impozitului pe clădire pe o perioadă de 7 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2014, a proprietarilor de apartamente din blocul de locuinţe situat pe str. Berzei nr. 12, bl. 12 din Municipiul Sfântu Gheorghe, nominalizaţi în Tabelul anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
Art. 2. – Se respinge scutirea de la plata impozitului pe clădire, pe o perioadă de 7 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2014, a numiţilor:
a.)    Sinka Adalbert, proprietar al apartamentului nr. 8;
b.)    Licsăndroaia George, proprietar al apartamentului nr. 12;
c.)    Balló Géza, proprietar al apartamentului nr. 20
din blocul de locuinţe situat pe str. Berzei nr. 12, bl. 12, pe motivul că figurează cu restanţe faţă de bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe.
Art. 3. - Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Finanţe Publice Municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

 


Sfântu Gheorghe, la 19 decembrie 2013


 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Tischler Ferenc

CONTRASEMNEAZĂ
Secretar
Kulcsár Tünde-Ildikó  

 

Anexă la H.C.L. nr. 288/2013