HOTĂRÂREA NR. 300/2012 pentru modificarea HCL nr. 285/2012 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2013
| MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL  | 
        |
| 
             
  | 
            
             
  | 
        
HOTĂRÂREA NR. 300/2012
pentru modificarea HCL nr. 285/2012 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2013
 
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere prevederile art. 16 alin. (2) şi art. 30 din Legea nr.  273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi  completările ulterioare;
În baza Titlului IX. din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul Titlului IX. din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normele  metodologice de aplicare a Legii nr.  571/2003 privind Codul fiscal, cu  modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu H.G. nr. 1309/2012 privind nivelurile pentru valorile  impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate  acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul 2013;
În baza O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare; 
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b şi alin. (4)  lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,  republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
În temeiul art. 45 alin. (2) lit. c şi art. 115 alin. (1) lit. b din  Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu  modificările şi completările ulterioare;
 
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului  Local nr. 285/2012 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe  anul 2013, după cum urmează:
I. Litera a din alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
„a) în cazul impozitului pe clădiri datorat de către persoanele fizice, la cota de 10%”;
II. Anexa nr. 1 se înlocuieşte cu Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
III. Articolul 13 va avea următorul cuprins: 
„Art. 13. – Limitele minime şi maxime ale amenzilor precum şi lista  cuprinzând taxele extrajudiciare de timbru şi nivelurile acestora sunt  cele prevăzute în H.G. nr. 1309/2012”.
ART. 2. - Executarea prevederilor prezentei hotărâri se  încredinţează Direcţiei finanţe publice municipale; Compartimentului de  protecţie civilă, sănătate şi securitate în muncă, informaţii  clasificate; Compartimentului „Tour Info”; Compartimentului de relaţii  cu asociaţii de proprietari; Direcţiei de gospodărire comunală;  Direcţiei urbanism; Direcţiei patrimoniu; Compartimentului de registru  agricol; Compartimentului de relaţii cu publicul, informaţii,  registratură; Serviciului comunitar de evidenţă a persoanelor; Direcţiei  de sport şi agrement din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 31 decembrie 2012.
| PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Kató Béla  | 
            
              CONTRASEMNEAZĂ  | 
        

