HOTĂRÂREA NR. 248/2012 privind prelungirea pe o perioadă de un an a liniei de finanţare rambursabilă internă contractată de la CEC BANK S.A.
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 248/2012
privind prelungirea pe o perioadă de un an a liniei de finanţare rambursabilă internă contractată de la CEC BANK S.A.
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 57.533/05.11.2012 al Direcţiei economice din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere H.C.L. nr. 202/2008 privind aprobarea contractării unei linii de finanţare rambursabile interne în valoare de 2.000.000 lei de la CEC BANK S.A., aşa cum a fost modificată şi completată prin H.C.L. 162/2009, H.C.L. nr. 186/2009, H.C.L. nr. 333/2010, respectiv H.C.L. nr. 181/2011;
Având în vedere Hotărârea Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale nr. 1362 din 21 august 2009, precum şi avizele nr. 60.5614/18.11.2010; 613210/06.10.2011 ale acesteia;
Având în vedere prevederile contractului liniei de finanţare rambursabilă nr. 20.214/16/13.12.2009, încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe şi CEC BANK S.A., cât şi a actelor adiţionale nr. 20.214/16/A/31.12.2010 şi nr. 20.214/16/B/31.12.2010, respectiv, nr. 20214/16/C/27.12.2011;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale capitolului IV din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
Având în vedere prevederile art. 942 şi următoarele din Codul civil, referitoare la contracte sau convenţii;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) şi ale art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă prelungirea pe o perioadă de un an a liniei de finanţare rambursabilă internă contractată de la CEC BANK S.A. în conformitate cu prevederile contractului nr. 20214/16/23.12.2009 şi a actelor adiţionale nr. 20214/16/A/31.12.2010, nr. 20214/16/B/31.12.2010 şi nr. 20214/16/C/27.12.2011.
ART. 2. – Se aprobă proiectul Actului adiţional la Contractul de linie de finanţare rambusabilă de investiţie, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Finanţe Publice Municipale şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 16 noiembrie 2012.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Guruianu Mădălin-Doru |
CONTRASEMNEAZĂ |