HOTĂRÂREA NR. 99/2012 privind aprobarea rezultatului final al evaluării managementului pe anul 2011 al Teatrului “Tamási Áron” Sfântu Gheorghe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe Tel: 0267-311726
str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Fax: 0267-351781
Judeţul Covasna E-mail: consiliul.local@sepsi.ro
HOTĂRÂREA NR. 99/2012
privind aprobarea rezultatului final al evaluării managementului pe anul 2011 al Teatrului “Tamási Áron” Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 14.215/2012 al Compartimentului de Resurse Umane din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru învăţământ, cultură şi ştiinţă şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disiciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Contractul de management nr. 41.987/17.08.2011, încheiat între Municipiului Sfântu Gheorghe şi domnul Bocsárdi László;
Având în vedere Raportul motivat asupra rezultatului obţinut în anul 2011 de domnul Bocsárdi László, managerul Teatrului “Tamási Áron” Sfântu Gheorghe, în urma evaluării, raport elaborat de Comisia de evaluare a managementului pe anul 2011 al Teatrului “Tamási Áron” Sfântu Gheorghe şi înregistrat la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, sub nr.11930/2012;
Având în vedere prevederile art. 42 alin. (4) şi art. 43 din O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit. a din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă rezultatul final al evaluării managementului pe anul 2011 al Teatrului “Tamási Áron” Sfântu Gheorghe, prezentat în Raportul motivat nr. 11930/2012 al Comisiei de evaluare, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - Rezultatul final a evaluării poate fi atacat în justiţie, în condiţiile Legii nr. 554/2004 al contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 3. - Executarea prezentei hotărâri se încredinţează doamnei viceprimar Sztakics Éva Judit, Compartimentului de resurse umane şi Compartimentului pentru învăţământ şi cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi domnului Bocsárdi László, managerul Teatrului “Tamási Áron” Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 29 martie 2012.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Fazakas Mihail Secretar
Kulcsár Tünde