HOTĂRÂREA NR. 318/2011 pentru acordarea burselor de excelenţă pe anul 2011, în cadrul programului “Bursele Sfântu Gheorghe”
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe Tel: 0267-311726
str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Fax: 0267-351781
Judeţul Covasna E-mail: consiliul.local@sepsi.ro
HOTĂRÂREA NR. 318/2011
pentru acordarea burselor de excelenţă pe anul 2011, în cadrul programului “Bursele Sfântu Gheorghe”
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere procesul – verbal al Comisiei de evaluare a bursei „Bursele Sfântu Gheorghe”, încheiat la data de 23.11.2011.
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 72.786/2011 al Compartimentului pentru Învăţământ şi Cultură din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională, al Comisiei pentru învăţământ, cultură şi ştiinţă şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 184/2009 privind instituirea programului de sprijinire a tinerilor în Municipiul Sfântu Gheorghe “Bursele Sfântu Gheorghe”;
Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 237/2011 privind stabilirea numărului, cuantumului, precum şi a graficului procedurii de acordare a burselor de excelenţă pe anul 2011 în cadrul Programului “Bursele Sfântu Gheorghe”;
În conformitate cu art. 36 alin. (1) şi alin. (6) pct. 5 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. - Se aprobă acordarea burselor de excelenţă “BURSELE SFÂNTU GHEORGHE” pe anul 2011, următorilor elevi din anii terminali din cadrul unităţilor de învăţământ liceal din Municipiul Sfântu Gheorghe, după cum urmează:
1. Mester Ágnes, elevă la Liceul Teoretic “Székely Mikó” Sfântu Gheorghe;
2. Both Csaba Attila, elev la Liceul Teoretic “Mikes Kelemen” Sfântu Gheorghe;
3. Bandi István-Zsolt, elev la Grupul Şcolar “Puskás Tivadar” Sfântu Gheorghe;
4. Moise Gabriel, elev la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe;
5. Toth Gödri Iringó, elevă la Liceul Teoretic “Székely Mikó” Sfântu Gheorghe.
Art. 2. - Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, d-na Sztakics Éva Judit.
Sfântu Gheorghe, la 22 decembrie 2011.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Bálint Iosif SECRETAR
Kulcsár Tünde