ro
 
Duminică, 07. Iulie 2024.

HOTĂRÂREA NR. 343/2010 privind modificarea şi completarea actului constitutiv al S.C URBAN-LOCATO S.R.L. Sfântu Gheorghe

25.11.2010 2010

MUNICIPIUL   SFÂNTU  GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe                                                 Tel:  0267-311726
str. Petőfi Sándor nr. 2                                                           Fax: 0267-351781
Judeţul Covasna                                    E-mail: consiliul.local@sepsi.ro


HOTĂRÂREA NR. 343/2010

privind modificarea şi completarea actului constitutiv al
S.C URBAN-LOCATO S.R.L. Sfântu Gheorghe


Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 54469/2010 al Compartimentului Locativ, Relaţii, Contracte şi Administrare Cimitir Comun din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere cererea nr. 54155/2010 a administratorului S.C. URBAN-LOCATO S.R.L. Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. i şi l din Actul constitutiv al S.C. URBAN-LOCATO S.R.L. Sfântu Gheorghe;
În baza prevederilor art. 5 alin. (7), art. 192 şi art. 194 alin. (1) lit. d din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. a şi alin. (3) lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare;


HOTĂRĂŞTE


ART. 1. –  Se aprobă modificarea şi completarea art. 5 alin. (1) din  Actul constitutiv al S.C. URBAN LOCATO S.R.L. Sfântu Gheorghe, prin introducerea unui nou cod CAEN la obiectul secundar al activităţii:
„6832 – Administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract”.
ART. 2. –  Se împuterniceşte administratorul societăţii, doamna Szabó Mária Magdolna, să semneze şi să îndeplinească procedurile legale pentru înregistrarea modificării actului constitutiv la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Covasna, potrivit prevederilor art. 1 din prezenta hotărâre.
ART. 3. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Compartimentul Locativ, Relaţii, Contracte şi Administrare Cimitir Comun din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe şi administratorul S.C. URBAN-LOCATO S.R.L. Sfântu Gheorghe.


Sfântu Gheorghe, la 25 noiembrie 2010.


         PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                                          CONTRASEMNEAZĂ
             Ivan Niculae Gheorghe                                                                                    SECRETAR
                                                                                                                                        Kulcsár Tünde