ro
 
Duminică, 07. Iulie 2024.

HOTĂRÂREA NR. 334/2010 pentru modificarea HCL nr. 331/2010 privind aplicarea la Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare

15.11.2010 2010

MUNICIPIUL   SFÂNTU  GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe                                                 Tel:  0267-311726
str. Petőfi Sándor nr. 2                                                           Fax: 0267-351781
Judeţul Covasna                                    E-mail: consiliul.local@sepsi.ro


HOTĂRÂREA NR.  334/2010

pentru modificarea HCL nr. 331/2010 privind aplicarea la Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare



Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 53.728/2010 al Biroului Proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disiciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 1450/2010 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b, alin. (4) lit. d şi alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) lit. a şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;


HOTĂRĂŞTE


ART. 1. - Se aprobă modificarea art. 4 din H.C.L. nr. 331/2010 privind aplicarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe la Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare, după cum urmează:

„ART. 4. - Se aprobă contribuţia proprie a municipiului Sfântu Gheorghe la cheltuielile eligibile în valoare de 1.449,44 mii lei, reprezentând 25% din cheltuielile eligibile ale proiectului, care se angajează la acoperirea cheltuielilor privind contribuţia proprie ce-i revine şi toate cheltuielile neeligibile şi conexe ale proiectului.”

ART. 2. - Executarea prezentei hotărâri se încredinţează d-lui Administrator Public, Czimbalmos Kozma Csaba şi Direcţiei de gospodărire comunală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.


Sfântu Gheorghe, la 15 noiembrie 2010.


         PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                                        CONTRASEMNEAZĂ
              Ivan Niculae Gheorghe                                                                                 SECRETAR
                                                                                                                                     Kulcsár Tünde