HOTĂRÂREA NR. 272/2010 privind rectificarea bugetului local pe anul 2010
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe Tel: 0267-311726
str. Petőfi Sándor nr. 2 Fax: 0267-351781
Judeţul Covasna E-mail: consiliul.local@sepsi.ro
HOTĂRÂREA NR. 272/2010
privind rectificarea bugetului local pe anul 2010
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 44084/2010 al Direcţiei economice din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010 şi prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit. a din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) lit. a şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă rectificarea bugetului municipiului Sfântu Gheorghe pe anul 2010, împreună cu lista obiectivelor de investiţii finanţate din bugetul local, conform anexelor nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre din care fac parte integrantă.
ART. 2. - Se aprobă rectificarea bugetelor instituţiilor de învăţământ, la titlul „Cheltuieli de personal” pe anul 2010, conform anexei nr. 3 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 24 septembrie 2010.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Guruianu Mădălin-Doru SECRETAR
Kulcsár Tünde