HOTĂRÂREA NR. 227/2010 privind reglementarea situaţiei juridice a unui teren situat în Municipiul Sfântu Gheorghe, str. Ciucului nr.19
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sf.Gheorghe Tel: 0267-311726
str. 1 Decembrie 1918 nr.2 Fax: 0267-311726
Judeţul Covasna
HOTĂRÂREA NR. 227/2010
privind reglementarea situaţiei juridice a unui teren situat în
Municipiul Sfântu Gheorghe, str. Ciucului nr.19
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 33.900/22.07.2010 al Serviciului de Administrare şi Autorizare Economică din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională, al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecţia mediului şI turism şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Planul de amplasament şi delimitare al imobilului realizat de persoana fizică autorizată Luffy Vilmos;
Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 22 /1995 cu privire la înfiinţarea Societăţii Comerciale de Gospodărie Comunală S.A. Sfântu Gheorghe şi ale H.C.L. nr. 228/2007 privind modificarea contractului de concesiune nr. 1/1998 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe şi S.C. Gospodărie Comunală S.A., prin care s-a procedat la trecerea din concesiunea S.C. Gospodărie Comunală S.A. în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe al fondului locativ;
În baza prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, a fondului funciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) şi alin. (2) lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215 /2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă trecerea în domeniul privat al municipiului Sfântu Gheorghe cu drept de administrare în favoarea Consiliului Local al municipiului Sfântu Gheorghe al terenului proprietatea Statului Român, evidenţiat în C.F. nr. 24.886 Sfântu Gheorghe cu nr. top. 828/1, compus din grădină şi curte, în suprafaţă de 1129 mp (în realitate 1070 mp).
ART. 2. – Dreptul de administrare al fostei Intreprinderea de Gospodărie Orăşenească şi Locativă Sfântu Gheorghe, asupra terenului înscris în C.F. 24886 Sfântu Gheorghe, cu nr. top. 828/1 se va radia în baza Declaraţiei autentificate nr. 744/2010 al directorului S.C. Gospodărie Comunală S.A. Sfântu Gheorghe;
ART. 3. – Primarul municipiului Sfântu Gheorghe va îndeplini toate formalităţile legale necesare pentru rectificarea suprafeţei de teren identificat la art. 1, respectiv notarea clădirii „Corp B” pe acesta, alături de construcţia C1 evidenţiată în C.F. nr. 24.886-C1.
ART. 4. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul de Administrare şi Autorizare Economică din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 29 iulie 2010
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Ferencz Csaba Pentru SECRETAR
Hengán Hajnal
Consilier juridic