ro
 
Duminică, 05. May 2024.

HOTĂRÂREA NR. 220/2010 privind alocarea sumei de 30.000 lei pentru Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna

29.07.2010 2010

MUNICIPIUL   SFÂNTU  GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sf.Gheorghe                         Tel:  0267-311726
str. 1 Decembrie 1918 nr.2                      Fax: 0267-351781
Judeţul Covasna


HOTĂRÂREA NR. 220/2010

privind alocarea sumei de 30.000 lei pentru Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna


Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 33.821/2010 al Compartimentului Contabilitate din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 33.616/21.07.2010 a Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională, al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecţia mediului şi turism şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 6 alin. (2) lit. c, art. 38 alin. (1) lit. g din Statutul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b şi cu alin. (4) lit. a şi alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) lit. a şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;


HOTĂRĂŞTE


ART. 1. - Se aprobă alocarea din bugetul local a sumei de 30.000 lei pentru Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna, cu sediul în Municipiul Sfântu Gheorghe, Piaţa Libertăţii, nr. 4, judeţul Covasna, din care 10.000 lei pentru realizarea în anul 2010 porţi secuieşti în cadrul programului “Dezvoltarea sustenabilă”, punctul 1.4. “Păstrarea valorilor culturale din judeţul Covasna”, subcapitolul 2. “Dezvoltarea atracţiilor” punctul 2.1.4. “Dezvoltarea destinaţiei” prevăzut în Strategia de Dezvoltare a Turismului în Judeţul Covasna, şi 20.000 lei pentru expunerea unei porţi secuieşti în oraşul Szeged, Republica Ungară.
ART. 2. Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.


Sfântu Gheorghe, la 29 iulie 2010.


        PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                                                    CONTRASEMNEAZĂ
                 Ferencz Csaba                                                                                               Pentru SECRETAR
                                                                                                                                               Hengán Hajnal
                                                                                                                                               Consilier juridic