ro
 
Duminică, 19. May 2024.

HOTĂRÂREA NR. 9/2010 privind aprobarea Documentaţiei tehnico – economice, pentru obiectivul de investiţii „Prelungirea străzii Nicolae Iorga până la strada Bánki Dónáth, în Municipiul Sfântu Gheorghe„

28.01.2010 2010

MUNICIPIUL   SFÂNTU  GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sf.Gheorghe                         Tel:  0267-311726
str. 1 Decembrie 1918 nr.2                      Fax: 0267-351781
Judeţul Covasna


HOTĂRÂREA NR.  9/2010

privind aprobarea Documentaţiei tehnico – economice, pentru obiectivul de investiţii „Prelungirea străzii Nicolae Iorga până la strada Bánki Dónáth, în Municipiul Sfântu Gheorghe„


Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 2.166/2010 al Oficiului de Dezvoltare, Innvestiţii din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională, al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecţia mediului şi turism, al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină şi al Comisiei pentru tineret şi sport a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe; 
Având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului – cadru al documentaţiei tehnico – economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit. d din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;


HOTĂRĂŞTE


ART. 1. – Se aprobă Documentaţia tehnico – economică pentru obiectivul de investiţii „Prelungirea străzii Nicolae Iorga până la strada Bánki Dónáth, în Municipiul Sfântu Gheorghe”, cu următorii indicatori tehnico – economici:

PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO – ECONOMICI

Valoare totală cu TVA    din care C+M cu TVA
                    mii lei       mii euro      mii lei        mii euro
Varianta I     3.948,825    937,051    2.209,015    524,196
Varianta II    3.820,167    906,520    2.117,851    502,563

ART. 2. – Asigurarea executării prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Oficiului de Dezvoltare, Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;


Sfântu Gheorghe, la 28 ianuarie 2010


        PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                   CONTRASEMNEAZĂ
               Şerban Valeriu                                                                SECRETAR
                                                                                                Kulcsár Tünde