HOTĂRÂREA NR. 290/2009 privind aprobarea ordinii de prioritate în vederea atribuirii în baza Legii nr. 15/2003, republicată, a terenurilor disponibile aflate în domeniul privat al municipiului Sfântu Gheorghe
02.12.2009
2009
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sf.Gheorghe Tel: 0267-311726
str. 1 Decembrie 1918 nr.2 Fax: 0267-351781
Judeţul Covasna
HOTĂRÂREA NR. 290/2009
privind aprobarea ordinii de prioritate în vederea atribuirii în baza Legii nr. 15/2003, republicată, a terenurilor disponibile aflate în domeniul privat al municipiului Sfântu Gheorghe
privind aprobarea ordinii de prioritate în vederea atribuirii în baza Legii nr. 15/2003, republicată, a terenurilor disponibile aflate în domeniul privat al municipiului Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 48472/2009 al Compartimentului de Relaţii şi Dezvoltare din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Raportul nr. 25895/2009 al Comisiei de analiză şi evaluare, numită prin Dispoziţia primarului nr. 2353/2009;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei de specialitate pentru administratrea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza prevederilor Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată şi ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 896/2003;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă ordinea de prioritate cu solicitanţii care au depus cereri de atribuire a terenurilor disponibile din domeniul privat al municipiului Sfântu Gheorghe în baza Legii nr. 15/2003, republicată, conform anexei la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă.
ART. 2. - Ordinea de prioritate se va aduce la cunoştinţă publică potrivit legii.
ART. 3. - Contestaţii împotriva listei cu ordinea de prioritate se pot depune la sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, în termen de 15 zile de la data afişării listei.
ART. 4. - (1) Contestaţiile vor fi soluţionate de către o comisie numită prin dispoziţie de primar.
(2) Comisia de soluţionare a contestaţiilor va analiza contestaţiile depuse în termen de 5 zile de la depunerea acestora, prin decizie.
(3) Decizia de soluţionare a contestaţiilor se va transmite persoanei nemulţumite în termen de transmitere 3 zile de la emiterea deciziei.
(4) Decizia comisiei poate fi atacată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 5. - După rămânerea definitivă a ordinii de prioritate, şi a aprobării inventarului terenurilor disponibile, comisia numită prin Dispoziţia primarului nr. 2353/2009, va înainta consiliului local, spre aprobare, propunerile de atribuire în folosinţă gratuită a terenurilor disponibile, formulate în funcţie de opţiunea exprimată de solicitanţii aflaţi pe lista de prioritate.
ART. 6. - Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Comisia de analiză şi evaluare şi Biroul Administraţie Locală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 02 decembrie 2009
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Sztakics Éva-Judit SECRETAR
Kulcsár Tünde
Anexa la H.C.L. nr. 290/2009