ro
 
Vineri, 05. Iulie 2024.

HOTĂRÂREA NR. 249/2009 privind încheierea unui Act adiţional la Convenţia privind “Finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor “, subprogramul “Lucrări prioritare de reabilitare reţele apă potabilă şi de extindere a reţelelor de canalizare în Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna”

22.10.2009 2009

MUNICIPIUL   SFÂNTU  GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sf.Gheorghe                         Tel:  0267-311726
str. 1 Decembrie 1918 nr.2                      Fax: 0267-351781
Judeţul Covasna


HOTĂRÂREA NR. 249/2009
                   
privind încheierea unui Act adiţional la Convenţia privind “Finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor “, subprogramul “Lucrări prioritare de reabilitare reţele apă potabilă şi de extindere a reţelelor de canalizare în Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna”

    Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 43118/2009 al Oficiului de Dezvoltare, Investiţii din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Convenţiei nr. 2928/09.07.2009 pentru aprobarea subprogramului “Lucrări prioritare de reabilitare reţele apă potabilă şi de extindere a reţelelor de canalizare în Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna”, aprobată prin H.C.L. nr. 109/2007;
Având în vedere prevederile H.G. nr. 465/2007 privind unele măsuri pentru realizarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor, ce conţin obiective de investiţii în infrastructura de mediu a unităţilor administrativ – teritoriale, care se vor executa în perioada 2007-2009;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;


HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă încheierea Actului adiţional la Convenţia nr. 2928/09.07.2007 privind finanţarea programelor multianuale de mediu şi gospodărire a apelor, subprogramul “Lucrări prioritare de reabilitare reţele apă potabilă şi de extindere a reţelelor de canalizare în Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna”, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe şi Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Se aprobă susţinerea finanţării subprogramului “Lucrări prioritare de reabilitare reţele apă potabilă şi de extindere a reţelelor de canalizare în Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna” pe toată durată de implementare a acestuia, după cum urmează:
-    15% din cheltuielile eligibile;
-    100% din cheltuieli neeligibile.
ART. 3. – Se mandatează Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád András, pentru implementarea şi semnarea tuturor documentelor aferente realizării obiectivelor de investiţii din cadrul subprogramului, care face obiectul Convenţiei nr. 2928/09.07.2007, modificată prin Actul adiţional aprobat prin prezenta hotărâre.
ART. 4. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează primarul Municipiului Sfântu Gheorghe.


Sfântu Gheorghe, la 22 octombrie 2009


     PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                               CONTRASEMNEAZĂ
             Pethõ István                                                                             SECRETAR
                                                                                                         Kulcsár Tünde