HOTĂRÂREA NR. 224/2009 privind delegarea administrării unui spaţiu domeniu public al Municipiului Sfântu Gheorghe, către Consiliul de administraţie al Grădiniţei cu program prelungit “Gulliver” Sfântu Gheorghe
30.09.2009
2009
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sf.Gheorghe Tel: 0267-311726
str. 1 Decembrie 1918 nr.2 Fax: 0267-351781
Judeţul Covasna
HOTĂRÂREA NR. 224/2009
privind delegarea administrării unui spaţiu domeniu public al Municipiului Sfântu Gheorghe, către Consiliul de administraţie al Grădiniţei cu program prelungit “Gulliver” Sfântu Gheorghe
privind delegarea administrării unui spaţiu domeniu public al Municipiului Sfântu Gheorghe, către Consiliul de administraţie al Grădiniţei cu program prelungit “Gulliver” Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în sedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 38637/2009 al Oficiului pentru Învăţământ şi Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, patrimoniu, economic, buget, finanţe, agricultură şi dezvoltare regională, al Comisiei pentru învăţământ, cultură şi ştiinţă şi al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disciplină a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere scrisoarea nr. 151/2009 a Şcolii Postliceale Sanitare Sfântu Gheorghe, înregistrată la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, sub nr. 34.572/2009;
Având în vedere scrisoarea nr. 294/2009 a Grădiniţei cu program prelungit “Gulliver” Sfântu Gheorghe, înregistrată la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, sub nr. 34.384/2009;
Având în vedere prevederile art. 166 alin. (4^1) din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
In conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c, alin. (5) lit. a din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
In temeiul art. 45 alin. (3) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă trecerea din administrarea Consiliului de administraţie al Şcolii Postliceale Sanitare Sfântu Gheorghe în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe al spaţiului domeniu public al Municipiului Sfântu Gheorghe, în suprafaţă de 48 mp, situat în corpul de “clădire A” de pe str. Kós Károly, nr. 78, conform anexelor nr. 1 şi nr. 2 la prezenta, din care fac parte integrantă.
ART. 2. - Se aprobă delegarea administrării bunului arătat la art. 1, în favoarea Consiliului de administraţie al Grădiniţei cu program prelungit “Gulliver” Sfântu Gheorghe;
ART. 3. - Spaţiul în cauză este destinat desfăşurării unor activităţi specifice învăţământului preşcolar în cadrul Grădiniţei cu program normal nr. 5 Sfântu Gheorghe.
ART. 4. - Predarea-preluarea spaţiului se face pe bază de protocol, de către o comisie numită prin dispoziţie de primar.
ART. 5. - Executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Consiliului de administraţie al Şcolii Postliceale Sanitare Sfântu Gheorghe, Consiliului de administraţie al Grădiniţei cu program prelungit “Gulliver” Sfântu Gheorghe, Compartimentului cu probleme de administrare patrimonială, precum şi Oficiului pentru Invăţământ şi Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Sfântu Gheorghe, la 30 septembrie 2009
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Pârvan Rodica SECRETAR
Kulcsár Tünde
Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 224/2009