HOTĂRÂREA NR. 66/2024 privind aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 12631/25.02.2019 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe și Transport Servicii “Partisa” SRL
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 66/2024
privind aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 12631/25.02.2019 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe și Transport Servicii “Partisa” SRL
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 9926/2024 al Serviciului locativ şi ocuparea domeniului public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 5696/01.02.2024 a societății Transport Servicii ”Partisa” SRL Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Contractului de închiriere nr. 12631/25.02.2019 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe și Transport Servicii „Partisa” SRL;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c și alin. (6) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – (1) Se aprobă prelungirea Contractului de închiriere nr. 12631/25.02.2019 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe și Transport Servicii „Partisa” SRL pe o perioadă de 2 (doi) ani, până la data de 28.02.2026.
(2) Se aprobă proiectul actului adițional, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul locativ și ocuparea domeniului public și Direcția generală economică și fiscală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 29 februarie 2024.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Vajna László |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |