ro
 
Vineri, 05. Iulie 2024.

HOTĂRÂREA NR. 572/2022 pentru aprobarea modificării HCL nr. 561/2022 privind aprobarea depunerii de către Municipiul Sfântu Gheorghe a proiectului de finanțare „Investiții în sisteme de energie regenerabilă pentru Municipiul Sfântu Gheorghe” și ai indicatorilor asociați acestui

19.12.2022
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 572/2022

pentru aprobarea modificării HCL nr. 561/2022 privind aprobarea depunerii de către Municipiul Sfântu Gheorghe a proiectului de finanțare „Investiții în sisteme de energie regenerabilă pentru Municipiul Sfântu Gheorghe” și ai indicatorilor asociați acestuia


Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 79820/2022 al Serviciului elaborare, implementare proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile, Obiectivul specific 11.2: Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităților publice locale, gestionat de către Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene;
Având în vedere Ghidul specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente POIM 2014-2020, Axa prioritară 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile, Obiectivul specific 11.2: Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităților publice locale;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b și alin. (4) lit. d din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (2) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă modificarea articolului 2 din HCL nr. 561/2022 privind aprobarea depunerii de către Municipiul Sfântu Gheorghe a proiectului de finanțare „Investiții în sisteme de energie regenerabilă pentru Municipiul Sfântu Gheorghe” și ai indicatorilor asociați acestuia, prin înlocuirea anexei nr. 1 cu anexa la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, d-nul Toth-Birtan Csaba, Direcția generală economică și finanțe publice municipale și Direcția generală de dezvoltare, proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 19 decembrie 2022.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Debreczeni László

 

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexă