ro
 
Vineri, 05. Iulie 2024.

HOTĂRÂREA NR. 561/2022 privind aprobarea depunerii de către Municipiul Sfântu Gheorghe a proiectului de finanțare „Investiții în sisteme de energie regenerabilă pentru Municipiul Sfântu Gheorghe” și ai indicatorilor asociați acestuia

12.12.2022
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 561/2022

privind aprobarea depunerii de către Municipiul Sfântu Gheorghe a proiectului de finanțare „Investiții în sisteme de energie regenerabilă pentru Municipiul Sfântu Gheorghe” și ai indicatorilor asociați acestuia


Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 76285/29.11.2022 al Serviciului elaborare, implementare proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile, Obiectivul specific 11.2: Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităților publice locale, gestionat de către Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene;
Având în vedere Ghidul specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente POIM 2014-2020, Axa prioritară 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile, Obiectivul specific 11.2: Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităților publice locale;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b și alin. (4) lit. d din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (2) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă depunerea proiectului de finanțare „Investiții în sisteme de energie regenerabilă pentru Municipiul Sfântu Gheorghe” de către municipiul Sfântu Gheorghe, în vederea finanțării acestuia prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM 2014-2020), în cadrul apelului Axa prioritară 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile, Obiectivul specific 11.2: Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităților publice locale.
ART. 2. – Se aprobă descrierea investiției și ai indicatorilor fizici, inclusiv valorile financiare asociate acestora aferente proiectului „Investiții în sisteme de energie regenerabilă pentru Municipiul Sfântu Gheorghe”, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. – Se aprobă valoarea totală a proiectului „Investiții în sisteme de energie regenerabilă pentru Municipiul Sfântu Gheorghe” în cuantum de 3.628.497,76 lei cu TVA inclus, din care valoarea aferentă cheltuielilor eligibile nerambursabile în cuantum de 3.243.207,89 lei și valoarea neeligibilă în cuantum 385.289,87 lei, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 4. – Municipiul Sfântu Gheorghe se angajează să finanțeze toate sumele, reprezentând cheltuielile neeligibile și neprevăzute care pot apărea pe durata implementării proiectului „Investiții în sisteme de energie regenerabilă pentru Municipiul Sfântu Gheorghe”.
ART. 5. – Municipiul Sfântu Gheorghe se angajează să finanțeze toate sumele, reprezentând cheltuielile cu operarea și întreținerea investiției după finalizarea proiectului „Investiții în sisteme de energie regenerabilă pentru Municipiul Sfântu Gheorghe”, pe întreaga perioadă de durabilitate a acestuia, conform anexei nr. 3 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 6. – Municipiul Sfântu Gheorghe se angajează să includă în bugetul local sumele necesare pentru finanțarea costurilor aferente investiției din cadrul proiectului de finanțare „Investiții în sisteme de energie regenerabilă pentru Municipiul Sfântu Gheorghe”, reprezentând costuri care depășesc asistența financiară nerambursabilă.
ART. 7. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Toth-Birtan Csaba, Direcția generală economică și finanțe publice municipale și Direcția generală de dezvoltare, proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 12 decembrie 2022.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Debreczeni László

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexele 1-3