ro
 

HOTĂRÂREA NR. 54/2024 privind transformarea unei funcții publice vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe

29.02.2024
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 54/2024

privind transformarea unei funcții publice vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 8658/2024 al Compartimentului resurse umane din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile HCL nr. 484/2023 privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi al unităţilor subordonate, pe anul 2024;
Având în vedere prevederile HCL nr. 3/2023 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale “Administraţie”, din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe, începând cu data de 01.01.2023, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (3) lit. c, art. 405, art. 407 și art. 409 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă transformarea funcției publice specifice de execuție vacante de Referent (M), clasa III, gradul profesional superior, din cadrul Serviciul financiar contabil al direcției generale economice și fiscale, în Consilier (S), clasa I, gradul profesional asistent;
ART. 2. – Statul de funcţii pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe, aprobat prin HCL 484/2023, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu statul de funcţii anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Compartimentul resurse umane din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 29 februarie 2024.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Vajna László

 CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

    Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexă