ro
 
Joi, 30. Ianuarie 2025.

HOTĂRÂREA NR. 530/2024 privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică deschisă, cu oferte în plicuri sigilate, a unui teren proprietate privată a municipiului Sfântu Gheorghe, înscris în CF nr. 43798 Sfântu Gheorghe, în suprafață de 2.237 mp

19.12.2024
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 530/2024

privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică deschisă, cu oferte în plicuri sigilate, a unui teren proprietate privată a municipiului Sfântu Gheorghe, înscris în CF nr. 43798 Sfântu Gheorghe, în suprafață de 2.237 mp

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară:
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 67895/2024 al Direcției patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 67481/09.12.2024 a SEPSIIPAR SRL din municipiul Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Raportul de evaluare al terenului înscris în CF nr. 43798 Sfântu Gheorghe nr. 36/14.11.2024 elaborat de Evaluatorul Autorizat Centiu Florin privind stabilirea valorii de piaţă a imobilului;
Având în vedere Certificatul de urbanism nr. 397/22.08.2024 emis de Direcția urbanism din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c și alin. (6) lit. b și art. 363 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (2) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă vânzarea prin licitaţie publică deschisă cu oferte în plic sigilat a terenului, domeniul privat al municipiului Sfântu Gheorghe, înscris în CF nr. 43798 Sfântu Gheorghe, nr. cad 43798, în suprafață de 2.237 mp, situat în Parcul industrial ”Sepsiipar”.
ART. 2. - (1) Se aprobă preţul de pornire al licitaţiei la suma de 85.000 euro la care se adaugă TVA, valoare rezultată din Raportul de evaluare nr. 36/14.11.2024, elaborat de Evaluatorul Autorizat Centiu Florin, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă, care se va achita în lei la cursul BNR lei/euro din ziua licitaţiei.
(2) Cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică în faţa notarului public se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.
ART. 3. - Se aprobă Documentația de atribuire, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 4. – Se stabileşte preţul Documentației de atribuire la suma de 50 lei.
ART. 5. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia generală economică şi fiscală și Direcţia patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 19 decembrie 2024.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Barabás Andrea

 CONTRASEMNEAZĂ

 SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexa 1

Anexa 2