ro
 
Vineri, 28. Februarie 2025.

HOTĂRÂREA NR  404/2020 pentru modificarea și completarea HCL nr. 87/2018 privind instituirea programului multianual de burse pentru susţinerea studenţilor din anii terminali, cu modificările și completările ulterioare

24.12.2020
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR  404/2020

pentru modificarea și completarea HCL nr. 87/2018 privind instituirea programului multianual de burse pentru susţinerea studenţilor din anii terminali, cu modificările și completările ulterioare

 

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 71826/2020 al Biroului pentru Învățământ și Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;

Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;

În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d și alin. 7 lit. e din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139 alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

 HOTĂRĂŞTE

ART. 1. - Se aprobă modificarea și completarea HCL nr. 87/2018 privind instituirea programului multianual de burse pentru susţinerea studenţilor din anii terminali, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

I. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

”ART. 4. – Se constituie Comisia de evaluare a cererilor depuse pentru obținerea burselor, în următoarea componență nominală:

  1. Vargha Fruzsina, viceprimar;
  2. Kondor Ágota, consilier local;
  3. Magyarosi Imola-Piroska, consilier local;
  4. Kádár Imola, consilier local;
  5. Zsigmond József, consilier local;
  6. Reprezentantul Universității ”Babeș-Bolyai”, Extensia Sfântu Gheorghe;
  7. Reprezentantul Centrului de studii din Municipiul Sfântu Gheorghe al Universității ”Sapientia”.

II. Alineatul (1) al articolului 9 din Regulamentul de acordare a burselor, anexa nr. 1 la HCL nr. 87/2018 privind instituirea programului multianual de burse pentru susţinerea studenţilor din anii terminali va avea următorul cuprins:

”Art. 9. (1) Beneficiarii burselor sunt obligați ca până la data de 30 iunie (studenții la licență și masteranzii) și la data de 30 septembrie (doctoranzii) a fiecărui an, să depună la sediul Primăriei Sfântu Gheorghe, Compartimentul Relații cu Publicul, Informații, Registratură lucrarea de licență, master sau doctorat, în format tipărit și electronic, sub sancțiunea obligării acestora la restituirea sumei primite cu titlu de bursă în termen de 15 zile de la primirea notificării emisă de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.”

ART. 2. - Pe anul 2021 calendarul de acordare a burselor este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.

ART. 3. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Biroul pentru Învăţământ și Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe și Comisia de evaluare a cererilor depuse pentru obţinerea burselor.

Sfântu Gheorghe, la 24 decembrie 2019.

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ 

      Comăneci Liviu-Vasile        

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

 Kulcsár Tünde-Ildikó 

Anexă