HOTĂRÂREA NR 403/2020 pentru modificarea HCL nr. 333/2020 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Sfântu Gheorghe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR 403/2020
pentru modificarea HCL nr. 333/2020 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 65.435/2020 al Biroului pentru Învățământ și Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Ordinul Prefectului Județului Covasna nr. 276/2020 privind constatarea îndeplinirii condițiilor legale de constituire a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna;
Având în vedere Încheierea din data de 06 noiembrie 2020 pronunțată în dosar nr. 4182/305/2020 prin care Judecătoria Sfântu Gheorghe a dispus validarea mandatelor consilierilor local supleanți Csatlós László și Jancsó Éva;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 4619/2014 al ministrului educaţiei naționale pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d și alin. 7 lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 333/2020 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Sfântu Gheorghe, după cum urmează:
a) în Consiliul de Administrație al Grădiniței cu Program Prelungit ”Gulliver” Sfântu Gheorghe, în locul doamnei consilier local Kondor Ágota se desemnează domnul consilier local Jánó Mihail;
b) în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale ”Ady Endre” Sfântu Gheorghe, în locul doamnei consilier local Kiss-Bartha Annamária se desemnează domnul consilier local Csatlós László;
c) în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale ”Gödri Ferenc” Sfântu Gheorghe, în locul doamnei consilier local Székely Kincső se desemnează domnul consilier local Vajna László;
d) în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale ”Nicolae Colan” Sfântu Gheorghe, în locul doamnei consilier local Ferenczy Ágnes-Kanilla se desemnează domnul consilier local Csatlós László;
e) în Consiliul de Administrație al Colegiului Național ”Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe, în locul domnului consilier local Debreczeni László se desemnează doamna consilier local Jancsó Éva;
f) în Consiliul de Administrație al Liceului Teologic ”Reformat” Sfântu Gheorghe, în locul doamnei consilier local Magyarosi Imola-Piroska și doamna consilier local Vargha Fruzsina se desemnează domnul consilier local Jánó Mihail și doamna consilier local Jancsó Éva;
g) în Consiliul de Administrație al Liceului Economic ”Berde Áron” Sfântu Gheorghe, în locul doamnei consilier local Kádár Imola se desemnează domnul consilier local Csatlós László.
ART. 2. – Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 333/2020 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Sfântu Gheorghe, se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Cu executarea prezentei hotărâri de încredinţează doamna viceprimar Vargha Fruzsina, Biroul Învățământ și Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi directorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat implicate din Municipiul Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 24 decembrie 2020.
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ Comăneci Liviu-Vasile |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |