ro
 
Vineri, 27. Decembrie 2024.

HOTĂRÂREA NR. 391/2022 privind aprobarea rectificării bugetului general al municipiului Sfântu Gheorghe pe anul 2022

23.09.2022
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 391/2022

privind aprobarea rectificării bugetului general al municipiului
Sfântu Gheorghe pe anul 2022

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 62293/2022 al Direcţiei Generale Economice și Finanțe Publice Municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 317/2021 privind bugetul de stat pe anul 2022 şi prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b și alin. (4) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. - Se aprobă modificarea bugetului local al municipiului Sfântu Gheorghe pe anul 2022, la Secţiunea de funcţionare în valoare de 825.180 lei şi la Secţiunea de dezvoltare în sumă de -825.180 lei, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - Se aprobă rectificarea programelor obiectivelor de investiţii finanţate din bugetul local, conform anexelor nr. 2-6 la prezenta hotărâre din care fac parte integrantă.
ART. 3. - Se aprobă rectificarea bugetului Teatrului ”Tamási Áron” din municipiul Sfântu Gheorghe, conform anexei nr. 7 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 4. - Se aprobă rectificarea bugetului Teatrului ”Andrei Mureșanu” din municipiul Sfântu Gheorghe, conform anexei nr. 8 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 5. - Se aprobă rectificarea bugetului Casei de Cultură ”Kónya Ádám” din municipiul Sfântu Gheorghe, conform anexei nr. 9 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 6. - Se aprobă rectificarea bugetului Direcţiei de Asistenţă Socială din municipiul Sfântu Gheorghe, conform anexei nr. 10 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 7. - Se aprobă rectificarea bugetului instituţiilor de învăţământ finanţate integral din venituri proprii pe anul 2022, conform anexei nr. 11-16 la prezenta hotărâre din care fac parte integrantă.
ART. 8. - Se aprobă rectificarea bugetelor fondurilor externe nerambursabile pe anul 2022, conform anexei nr. 17 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 9. - Se aprobă rectificarea utilizării în anul 2022 a excedentului anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar aferent anului 2021 în sumă de 19.704.585,81 lei: 11.637.745,81 lei ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare, 8.066.840 lei pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile şi cheltuielile secţiunilor de funcţionare.
ART. 10. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Municipale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 23 septembrie 2022.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Comăneci Liviu-Vasile

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexa 1

Anexa 2

Anexele 3-17