HOTĂRÂREA NR. 382/2024 privind aprobarea încheierii unui act adițional la Contractul de asociere nr. 18654/18.03.2022, încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe şi Asociaţia Clubul Sportiv de Hochei pe Gheață „Királypingvinek” Jégkorong Klub, în vederea organizării programului de interes public „Iniţiere în sport”, cu modificările ulterioare
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 382/2024
privind aprobarea încheierii unui act adițional la Contractul de asociere nr. 18654/18.03.2022, încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe şi Asociaţia Clubul Sportiv de Hochei pe Gheață „Királypingvinek” Jégkorong Klub, în vederea organizării programului de interes public „Iniţiere în sport”, cu modificările ulterioare
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară:
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 54509/2024 al Direcției juridice și restituirea proprietăților din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere cererea înaintată de Asociaţia Clubul Sportiv de Hochei pe Gheață „Királypingvinek” Jégkorong Klub, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 51841/23.09.2024;
Având în vedere Regulamentul privind programul „Iniţiere în sport”, aprobat prin HCL nr. 332/2017, cu modificările și completările ulterioare și Contractul de asociere nr. 18654/18.03.2022 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe și Asociaţia Clubul Sportiv de Hochei pe Gheață „Királypingvinek” Jégkorong Klub;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină și Comisiei pentru tineret și sport ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d, alin. (7) lit. f și alin. (9) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă încheierea unui act adițional la Contractul de asociere nr. 18654/18.03.2020, încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe și Asociația Clubul Sportiv de Hochei pe Gheață „Királypingvinek” Jégkorong Klub, în vederea organizării programului de interes public „Inițiere în sport”, conform anexei la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cu semnarea Actului adițional nr. 2/2024 se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.
ART. 3. - Executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcției generale economice și fiscale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe și persoanei juridice semnatare a actului adițional.
Sfântu Gheorghe, la 04 octombrie 2024.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Ferenczy Ágnes-Kanilla |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |