HOTĂRÂREA NR. 37/2024 privind aprobarea stabilirii unor măsuri pentru asigurarea funcţionării Complexului “Zathureczky Berta” pe anul 2024
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 37/2024
privind aprobarea stabilirii unor măsuri pentru asigurarea funcţionării Complexului “Zathureczky Berta” pe anul 2024
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară:
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 175/2024 al directorului Complexului "”Zathureczky Berta” din municipiul Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru sănătate, protecție socială și culte și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile HG nr. 903/2014 privind stabilirea nivelului minim al alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective din instituţiile şi unităţile publice şi private de asistenţă socială destinate persoanelor adulte, persoanelor adulte cu dizabilităţi şi persoanelor vârstnice;
Având în vedere HG prevederile nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d şi alin. (7) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (2) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Începând cu 01.01.2024 se aprobă costul mediu lunar de întreţinere a unei persoane vârstnice îngrijite în Complexul “Zathureczky Berta” Sfântu Gheorghe, calculat în funcţie de gradul de dependenţă a acestora, după cum urmează:
a) cost mediu lunar de întreţinere pentru persoane dependente: 4000 lei/lună/beneficiar la Serviciul social, Cămin pentru persoane vârstnice;
b) cost mediu lunar de întreţinere pentru persoane semidependente: 3814 lei/lună/beneficiar la Serviciul social, Cămin pentru persoane vârstnice;
c) 125 lei/zi beneficiar la Serviciul social Centrul de tip Respiro;
d) 30 lei/zi beneficiar la Serviciul social Centrul de Zi fără cazare de asistență și recuperare.
ART. 2. - (1) În funcție de veniturile persoanelor vârstnice se aprobă contribuţia lunară individuală a beneficiarilor pentru serviciile acordate de Complexul “Zathureczky Berta”, Cămin pentru persoane vârstnice, conform anexei la prezenta hotărâre care face parte integrantă.
(2) Diferența până la acoperirea totală a valorii integrale a costului mediu lunar de întreținere va fi suportată din bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 3. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Complexul “Zathureczky Berta” din cadrul Direcției de Asistență Socială din municipiul Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 25 ianuarie 2024.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Toth-Birtan Csaba |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |