HOTĂRÂREA NR. 371/2025 privind aprobarea încheierii unui contract de locațiune având ca obiect închirierea unor spații în incinta clădirii Extensiei Universitare Babeș-Bolyai din Sfântu Gheorghe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 371/2025
privind aprobarea încheierii unui contract de locațiune având ca obiect închirierea unor spații în incinta clădirii Extensiei Universitare Babeș-Bolyai din Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 52131/2025 al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 11580/2025 al Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe cu nr. 52111/2025 și Hotărârea nr. 13324/2025 al Consiliului de administrație al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca privind închirierea unor spații în incinta Extensiei Universitare Sfântu Gheorghe, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe cu nr. 52113/2025 ;
Având în vedere adresa nr. 50062/21.08.2025 a primarului dl. Antal Árpád- András către Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca;
Având în vedere adresa nr. 3677/21.08.2025 a Școlii gimnaziale ”Váradi József”, din municipiul Sfântu Gheorghe, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe cu nr. 50060/21.08.2025;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) lit. a din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d şi alin. (7) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă încheierea unui contract de locațiune între Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și municipiul Sfântu Gheorghe având ca obiect închirierea unor spații în incinta clădirii Extensiei Universitare Sfântu Gheorghe a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, situată pe str. Stadionului nr. 14, identificată în CF nr. 23368 Sfântu Gheorghe, nr. cadastral 23368-C1, pentru asigurarea desfăşurării activităţilor educaționale ale Școlii gimnaziale „Váradi József” din municipiul Sfântu Gheorghe, în conformitate cu proiectul contractului de locațiune, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cu semnarea contractului de locațiune se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád – András.
ART. 3. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia generală economică și fiscală, Compartimentul pentru învățământ și cultură, şi Direcţia patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 03 septembrie 2025.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ József Álmos- Zoltán |
CONTRASEMNEAZĂ pentru SECRETAR GENERAL Morar Edith |