ro
 
Sâmbătă, 06. Iulie 2024.

HOTĂRÂREA NR 369/2022 privind aprobarea încheierii unui contract de subînchiriere între Bertis SRL, Municipiul Sfântu Gheorghe, Creșa Sfântu Gheorghe și Şcoala Gimnazială „Gödri Ferenc” Sfântu Gheorghe, având ca obiect închirierea unei bucătării din strada 1 Decembrie 1918 nr. 30

05.09.2022
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR 369/2022

privind aprobarea încheierii unui contract de subînchiriere între Bertis SRL, Municipiul Sfântu Gheorghe, Creșa Sfântu Gheorghe și Şcoala Gimnazială „Gödri Ferenc” Sfântu Gheorghe, având ca obiect închirierea unei bucătării din strada 1 Decembrie 1918 nr. 30

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedință extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 57465/2022 al Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Oferta de preț nr. 2529/2022 al Bertis SRL, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Nota internă nr. 57400/2022 a d-lui Nagy Zoltán, inspector de specialitate la Cabinetul Primarului;
Având în vedere adresa nr. 10578/2022 a Direcției Sanitar-Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere art. 29 alin. (1) lit. a din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d şi alin. (7) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi mpletările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;


HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă încheierea unui contract de subînchiriere între Bertis SRL cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe și Municipiul Sfântu Gheorghe având ca obiect închirierea bucătăriei amenajate în incinta fostului restaurant „Trattoria San Giorgio”, situat pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 30 pentru asigurarea pregătirii mâncării zilnice de către personalul Creșei Sfântu Gheorghe și al Grădiniței cu Program Prelungit “Árvácska” preșcolarilor celor 2 unități de învățământ, în conformitate cu proiectul contractului de de subînchiriere, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cu semnarea contractului de subînchiriere se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád – András.
ART. 3. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Generală Economică și Finanțe Publice Municipale, Direcţia Patrimoniu și Biroul pentru Învățământ și Cultură din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 05 septembrie 2022.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Csatlos László

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexă