ro
 
Sâmbătă, 26. Octombrie 2024.

HOTĂRÂREA NR. 354/2024 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Sfântu Gheorghe

19.09.2024
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 354/2024

privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului
Sfântu Gheorghe în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Sfântu Gheorghe

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 50669/17.09.2024. al Compartimentului administrație locală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Decizia nr. 787/2024 a Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna cu tabelul cu numărul membrilor Consiliului de Administraţie din unitățile de învățământ din județul Covasna, pentru anul școlar 2024-2025, aprobat în Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, din data de 21.08.2024, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 50368/16.09.2024;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) și art. 6 din Ordinul ministrului educației nr. 6223/2023 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar;
Având în vedere prevederile Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5562/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a centrelor judeţene de excelenţă/Centrului Municipiului Bucureşti de Excelenţă;
Având în vedere prevederile art. 14 și art. 15 alin (2) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea palatelor și cluburilor copiilor aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 6224/2023;
Având în vedere prevederile art. 128 alin. (2) din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d și alin. (7) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. - Se desemnează reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Sfântu Gheorghe, conform anexei la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - Cu executarea prezentei hotărâri de încredinţează domnul primar Antal Árpád-András, Biroul pentru învăţământ și cultură din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi directorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat implicate din Municipiul Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 19 septembrie 2024.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Cserey Zoltan-Mihály

 CONTRASEMNEAZĂ

pentru SECRETAR GENERAL

Morar Edith

Anexă