HOTĂRÂREA NR 350/2020 privind aprobarea asocierii Municipiului Sfântu Gheorghe cu Asociaţia „Caritas-Asistență Socială” Filiala Organizației Caritas Alba Iulia, Asociația de Promovare a Sănătății Mintale Esély și Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România Filiala Sfântu Gheorghe în vederea depunerii cererii de finanțare cu titlul ”Construire centru comunitar integrat din Őrkő”
| MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
|
HOTĂRÂREA NR 350/2020
privind aprobarea asocierii Municipiului Sfântu Gheorghe cu Asociaţia „Caritas-Asistență Socială” Filiala Organizației Caritas Alba Iulia, Asociația de Promovare a Sănătății Mintale Esély și Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România Filiala Sfântu Gheorghe în vederea depunerii cererii de finanțare cu titlul ”Construire centru comunitar integrat din Őrkő”
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în şedinţă extraordinară:
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 64039/18.11.2020 al Direcției de Dezvoltare, Proiecte din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Ghidul specific aferent Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 9: ”Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban”, Prioritatea de investiții 9.1 "Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC)", OS 9.1: ”Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate”;
Având în vedere apelul de proiecte POR/GAL SEPSI/2020/9/02/OS9.1 lansat de către Asociația Grup de Acțiune Locală ”SEPSI”;
Având în vedere Raportul final de evaluare al procedurii de selecție în vederea constituirii parteneriatului pentru implementarea proiectului ”Construire centru comunitar integrat din Őrkő”, nr. 64036/18.11.2020;
Având în vedere declarațiile din partea Asociaţiei „Caritas-Asistență Socială” Filiala Organizației Caritas Alba Iulia, Asociației de Promovare a Sănătății Mintale Esély și Asociației Serviciul de Ajutor Maltez în România Filiala Sfântu Gheorghe cu privire la participarea în parteneriat;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru sănătate, protecție socială și culte și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit. d din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (2) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă asocierea Municipiului Sfântu Gheorghe cu Asociaţia „Caritas-Asistență Socială” Filiala Organizației Caritas Alba Iulia, Asociația de Promovare a Sănătății Mintale Esély și Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România Filiala Sfântu Gheorghe în vederea depunerii cererii de finanțare cu titlul ”Construire centru comunitar integrat din Őrkő”.
ART. 2. – (1) Se aprobă proiectul acordului de parteneriat între Municipiul Sfântu Gheorghe, Asociaţia „Caritas-Asistență Socială” Filiala Organizației Caritas Alba Iulia, Asociația de Promovare a Sănătății Mintale Esély și Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România Filiala Sfântu Gheorghe, anexa la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
(2) Se mandatează primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, domnul Antal Árpád-András cu semnarea acordului de parteneriat prevăzut la alin. (1).
ART. 3. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează dl. viceprimar Toth-Birtan Csaba şi Direcția de Dezvoltare, Proiecte din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 19 noiembrie 2020.
|
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ Ambrus Zsombor |
CONTRASEMNEAZĂ Pentru SECRETAR GENERAL Morar Edith |

