ro
 
Sâmbătă, 06. Iulie 2024.

HOTĂRÂREA NR. 324/2022 privind aprobarea proiectului „Program privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, conform „Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public””

18.08.2022
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 324/2022

privind aprobarea proiectului „Program privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, conform „Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public””


Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 53887/16.08.2022 al Direcției Generale de Gospodărire Comunală și Serviciul Elaborare, Implementare Proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile HCL nr. 442/2021 Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru obiectivul de investiţii: „Program privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”;
Având în vedere Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1947/2022 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1866/2021 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a „Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”;
Având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit. d din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă participarea municipiului Sfântu Gheorghe la “Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, derulat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, potrivit documentației, anexă la prezenta hotărâre din care face perte integrantă.
ART. 2. – Persoana desemnată să reprezinte solicitantul în relaţia cu Administraţia Fondului pentru Mediu este dl. Antal Árpád-András, primarul municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 3. – Se aprobă cheltuielile legate de proiect, după cum urmează:
 Valoarea totală a proiectului: 5.006.665,41 lei
 TVA 792.884,77 lei
 Valoarea eligibilă a proiectului: 4.686.296,76 lei
 Valoarea neeligibilă a proiectului: 320.368.65 lei
 Valoarea finanţării solicitate 4.686.296,76 lei.
ART. 4. – Se aprobă contribuția proprie a municipiului Sfântu Gheorghe în proiect în cuantum de 320.368.65 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului.
ART. 5. – Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Program privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, conform „Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public””, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 6. – Executarea prezentei hotărâri se încredinţează d-lui viceprimar Toth-Birtan Csaba, Direcției Generale de Gospodărire Comunală și Serviciul Elaborare, Implementare Proiecte din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 18 august 2022.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Zsigmond József

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexă