HOTĂRÂREA NR 32/2021 privind aprobarea organizării şi desfăşurării evaluării managementului pe anul 2020 al Teatrului Tamási Áron Sfântu Gheorghe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR 32/2021
privind aprobarea organizării şi desfăşurării evaluării managementului pe anul 2020 al Teatrului “Tamási Áron” Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 4291/2021 al Biroului pentru Învăţământ și Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Contractul de management nr. 61.460/15.10.2018, încheiat cu dl. Bocsárdi László, managerul Teatrului “Tamási Áron” Sfântu Gheorghe;
Având în vedere depunerea situației financiare pe anul 2020 a Teatrului ”Tamási Áron” Sfântu Gheorghe, înregistrată la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 2598/25.01.2021;
Având în vedere prevederile Cap. IV din OUG nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordinului ministrului culturii nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru al contracte de management;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d și alin. 7 lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulteriore;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă organizarea evaluării pe anul 2020 a managementului Teatrului “Tamási Áron” Sfântu Gheorghe.
ART. 2. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului pe anul 2020 al Teatrului “Tamási Áron” Sfântu Gheorghe, anexă la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă.
ART. 3. – Numirea comisiei de evaluare a managementului Teatrului “Tamási Áron” Sfântu Gheorghe pe anul 2020 și a comisiei de soluționare a contestațiilor se va face prin dispoziții de primar.
ART. 4. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează doamna Vargha Fruzsina viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe şi Biroul pentru Învăţământ și Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 29 ianuarie 2021.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Csatlos László În locul acestuia, consilierii locali: Vargha Fruzsina Toth-Birtan Csaba |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |