HOTĂRÂREA NR 296/2020 privind alocarea unei sume de bani în favoarea Parohiei Reformate III Sfântu Gheorghe
| MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
|
HOTĂRÂREA NR 296/2020
privind alocarea unei sume de bani în favoarea
Parohiei Reformate III Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 51.419/2020 al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere documentația înaintată de Parohia Reformată Sfântu Gheorghe III cu nr. 51379/23.09.2020;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1470/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b și alin (4) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă alocarea sumei de 140.000 lei în favoarea Parohiei Reformate Sfântu Gheorghe III, cu sediul în Municipiul Sfântu Gheorghe, strada 1 Decembrie 1918 nr. 40, în vederea construirii Parohiei reformate în strada Pescarilor nr. 12, conform documentaţiei, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - Suma alocată se va suporta din bugetul local, capitolul de cheltuieli 67.02. “Cultură, recreere şi religie”, subcapitolul “Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei“, articolul 59.12 “Susţinerea cultelor”.
ART. 3. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 24 septembrie 2020.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Kolcza István SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó

