ro
 

HOTĂRÂREA NR  292/2020   pentru modificarea și completarea HCL nr. 275/2020 privind aprobarea acordării unui ajutor de minimis pentru stimularea investițiilor în cadrul IMM-urilor instalate în parcul industrial cartierul Câmpul Frumos, Municipiul Sfântu Gheorghe

24.09.2020
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL


RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna


Tel.:  0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR  292/2020

 

pentru modificarea și completarea HCL nr. 275/2020 privind aprobarea acordării unui ajutor de minimis pentru stimularea investițiilor în cadrul IMM-urilor instalate în parcul industrial cartierul Câmpul Frumos, Municipiul Sfântu Gheorghe

 

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință ordinară:

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 51265/2020 al Biroului Monitorizare Societății Comerciale și Servicii Comunitare de Utilități Publice din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;

Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;

În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b şi alin. (14) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

 

HOTĂRĂȘTE

 

ART. 1. - Se aprobă modificarea și completarea HCL nr. 275/2020 privind aprobarea acordării unui ajutor de minimis pentru stimularea investițiilor în cadrul IMM-urilor instalate în parcul industrial cartierul Câmpul Frumos, Municipiul Sfântu Gheorghe, prin introducerea după articolul 3, a trei noi articole art. 31, 32, 33, cu următorul cuprins:

”ART. 31 - Cererile de finanțare se pot depune în perioada 06 octombrie, ora 8.00 – 18 decembrie 2020, ora 14.30 la sediul Camerei de Comerț și Industrie Covasna, situat în Municipiul Sf. Gheorghe, str. Oltului, nr. 17, jud. Covasna, România. Cererile depuse în afara acestui interval nu vor fi luate în considerare.

ART. 32 - Aprobarea/respingerea cererilor de finanțare se va efectua până la data de 26 decembrie 2020 și va fi comunicată pe site-ul Camerei de Comerț și Industrie Covasna (www.ccicv.ro).

ART. 33 - Cererile de tragere pot fi depuse până în data de 04 decembrie 2022, ora 14.30 la sediul Camerei de Comerț și Industrie Covasna, situat în Municipiul Sf. Gheorghe, str. Oltului, nr. 17, jud. Covasna, România. Cererile depuse după această dată nu vor fi luate în considerare, solicitantul pierzând dreptul de a mai solicita rambursarea cheltuielilor efectuate. Fiecare solicitant are dreptul de a depune o singură cerere de tragere.”

ART. 2. - Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Camera de Comerț și Industrie Covasna, Direcția Economică și Biroul Monitorizare Societăți Comerciale şi Servicii Comunitare de Utilități Publice din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 24 septembrie 2020.

 

PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ                                CONTRASEMNEAZĂ

         Kolcza István                                           SECRETAR GENERAL

                                                                          Kulcsár Tünde-Ildikó