HOTĂRÂREA NR. 237/2025 privind aprobarea redistribuirii capitalului social al Sepsi Rekreativ SA prin cesiunea celor 1.322 de acțiuni deținute de acționarul minoritar Urban-Locato SRL în capitalul social al Sepsi Rekreativ SA, către municipiul Sfântu Gheorghe, acționarul majoritar
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 237/2025
privind aprobarea redistribuirii capitalului social al Sepsi Rekreativ SA prin cesiunea celor 1.322 de acțiuni deținute de acționarul minoritar Urban-Locato SRL în capitalul social al Sepsi Rekreativ SA, către municipiul Sfântu Gheorghe, acționarul majoritar
Consiliul Local al Municipiul Sfântu Gheorghe, în ședință ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 22531/2025 al Compartimentului pentru Monitorizare Societăți Comerciale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 8 din Actul constitutiv al Sepsi Rekreatív SA;
Având în vedere prevederile art. 192, art. 194 lit. d și art. 283 alin. (4) din Legea 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. a şi alin. (3) lit. d din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE
ART. 1. – Se aprobă redistribuirea capitalului social al Sepsi Rekreativ SA prin cesiunea celor 1.322 de acțiuni deținute de acționarul minoritar Urban-Locato SRL în capitalul social al Sepsi Rekreativ SA, către municipiul Sfântu Gheorghe, acționarul majoritar al acesteia.
ART. 2. – Municipiul Sfântu Gheorghe, în urma redistribuirii capitalului social, va avea subscrise un număr de 661.000 acțiuni (în valoare de 1.070.820 lei) și devine acționarul unic al Sepsi Rekreativ SA.
ART. 3. – Se aprobă achitarea de către municipiul Sfântu Gheorghe către Urban-Locato SRL a contravalorii acțiunilor nominative cedate, cu valoare nominală de 1,62 lei fiecare, în valoare totală de 2.141,64 lei, conform Proiectului contractului de cesiune, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 4. - Se aprobă modificarea Actului constitutiv al Sepsi Rekreativ SA, conform proiectului Actului adițional, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face integrantă.
ART. 5. - Se mandatează dl. Bodor Lóránd, directorul general al Sepsi Rekreativ SA să îndeplinească formalitățile legale la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Covasna.
ART. 6. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Compartimentul pentru monitorizare societăți comerciale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe și consilierii locali, mandatari în Adunarea generală a Urban-Locato SRL.
Sfântu Gheorghe, la 29 mai 2025.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Debreczeni László |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |