HOTĂRÂREA NR. 230/2025 privind aprobarea vânzării cu plata în rate lunare și cu rezerva proprietății, a apartamentului situat pe str. Birtalan Ákos, nr. 1, bl. A3, sc. C, et. 1, ap. 3, către d-na Nagy Mónika
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 230/2025
privind aprobarea vânzării cu plata în rate lunare și cu rezerva proprietății, a apartamentului situat pe str. Birtalan Ákos, nr. 1, bl. A3, sc. C, et. 1, ap. 3, către d-na Nagy Mónika
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 26864/2025 al Serviciului locativ și ocuparea domeniului public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere cererea nr. 21529/09.04.2025 a numitei Nagy Mónika, cu domiciliul ____________________________________________;
Având în vedere prevederile Contractului de închiriere nr. 877/30.06.2023 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe și Nagy Mónika;
Având în vedere Declarația d-nei Nagy Mónika autentificată cu nr. 411/08.04.2025 de către Biroul Individual Notarial Bogdan Teodora Rozalia;
Având în vedere Adeverința nr. 126/04.04.2025 emisă de Urban-Locato SRL Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Certificatul de performanță energetică a clădirii nr. 700/11.04.2025, întocmit de auditorul energetic Siklódi E. Imre-Lóránd;
Având în vedere Adeverința nr. 20806/07.04.2025 emisă de Compartimentul de Avizări și Emitere a Certificatelor de Urbanism din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza prevederilor art. 10 din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 192 din Normele Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobată prin HG nr. 962/2001, cu modificările și completările ulterioare;
În baza prevederilor art. 1828 alin. (2) din Codul civil, republicat cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c şi alin. (6) lit. b, și art. 364 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (2) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă vânzarea cu plata în rate lunare egale și cu rezerva proprietății, a apartamentului situat pe str. Birtalan Ákos nr. 1, bl. A3, sc. C, et. 1, ap. 3, identic cu str. Birtalan Ákos nr. 1, sc. C, ap. 3, evidenţiat în CF nr. 41245-C1-U19, nr. cad. 41245-C1-U19, compus din două camere și dependințe, cu un balcon în suprafață de 7,94 mp, cu suprafața utilă de 53,07 mp, cu participare la părţile comune în cotă de 5307/126798, proprietate privată a Statului Român cu drept de administrare Consiliul Local a Municipiului Sfântu Gheorghe, către titularul Contractului de închiriere nr. 877/2023, d-na Nagy Mónika.
ART. 2. – Se aprobă atribuirea în folosință gratuită, a cotei de 418/10000 din suprafața terenului evidenţiat în CF nr. 41245, cu nr. cad. 41245, proprietate privată a municipiului Sfântu Gheorghe, cu drept de administrare Consiliul Local a Municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 3. – (1) Preţul de vânzare al apartamentului identificat la art. 1, este de 236.334,00 lei, potrivit Fișei de calcul, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
(2) Anterior semnării contractului de vânzare-cumpărare în fața notarului public cumpărătorul va achita din prețul de vânzare stipulat la alin. (1), un avans de 35.450,10 lei, și un comision de 2.339,94 lei, evidențiate în proiectul contractului de vânzare-cumpărare, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
(3) Condițiile vânzării și de plată a ratelor lunare egale inclusiv dobânda aferentă, sunt stabilite în proiectul contractului de vânzare-cumpărare, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
(4) Contractul de vânzare-cumpărare în fața notarului public va fi încheiat în termen de 30 de zile de la aprobarea prezentei hotărâri.
(5) Pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare în faţa notarului public, se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.
ART. 4. – Contractul de închiriere nr. 877/2023 încheiat cu d-na Nagy Mónika, va înceta la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
ART. 5. – Executarea prezentei hotărâri se încredinţează Serviciului Locativ și Ocuparea domeniului public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 29 mai 2025.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Debreczeni László |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |