ro
 
Duminică, 07. Iulie 2024.

HOTĂRÂREA NR. 223/2022 pentru aprobarea modificării HCL nr. 140/2022 privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi al unităţilor subordonate, pe anul 2022, începând cu data de 01.05.2022

26.05.2022
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 223/2022

pentru aprobarea modificării HCL nr. 140/2022 privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi al unităţilor subordonate, pe anul 2022, începând cu data de 01.05.2022

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere adresa ANFP nr. 18831/2022 înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe cu nr. 35822/25.05.2022, referitor la unele observații privind HCL nr. 140/2022;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 35909/2022 al Compartimentului Resurse Umane din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere HCL nr. 2/2022 cu privire la stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale “Administraţie”, din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe, începând cu data de 01.01.2022;
În conformitate cu prevederile art. 384, art. 405, art. 407, art. 409, art. 468 și art. 539 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. - Se aprobă modificarea HCL nr. 140/2022 privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi al unităţilor subordonate, pe anul 2022, prin înlocuirea anexei nr. 2 cu anexa la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Compartimentul Resurse Umane din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 26 mai 2022.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Toth-Birtan Csaba

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexă