ro
 
Duminică, 30. Iunie 2024.

HOTĂRÂREA NR. 212/2024 privind aprobarea transmiterii fără plată a dreptului de proprietate asupra unor imobile proprietate privată a municipiului Sfântu Gheorghe situate în str. Tutunului nr. 4, în proprietatea Bisericii Evanghelice – Lutherane din România, Parohia Sfântu Gheorghe

30.05.2024
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 212/2024

privind aprobarea transmiterii fără plată a dreptului de proprietate asupra unor imobile proprietate privată a municipiului Sfântu Gheorghe situate în str. Tutunului nr. 4, în proprietatea Bisericii Evanghelice – Lutherane din România, Parohia Sfântu Gheorghe

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 29170/2024 al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 7196/08.02.2024 a Bisericii Evanghelice – Lutherane din România, Parohia Sfântu Gheorghe
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism, Comisiei pentru sănătate, protecție socială și culte și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile HCL nr. 350/2021 privind darea în folosință gratuită a unor imobile situat în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Tutunului nr. 4, în favoarea Bisericii Evanchelice – Lutherane din România, Parohia Sfântu Gheorghe;
În baza prevederile Legii nr. 239/2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosința unităților de cult, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c şi alin. (6) lit. b din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE


ART. 1. – Se aprobă transmiterea fără plată a dreptului de proprietate asupra imobilelor proprietate privată a municipiului Sfântu Gheorghe situate pe str. Tutunului nr. 4, identificate în anexa la prezenta hotărâre din care face parte integrantă, în proprietatea Bisericii Evanghelice – Lutherane din România, Parohia Sfântu Gheoghe.
ART. 2. - Se interzice înstrăinarea și schimbarea destinației, parțială sau totală, a imobilelor identificate la art. 1, timp de 30 de ani de la data dobândirii dreptului de proprietate, sub sancțiunea nulității absolute a actului de transmitere a proprietății și repunerea părților în situația anterioară.
ART. 3. - Se împuternicește primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád - András, cu semnarea actului de transmitere cu titlu gratuit a dreptului de proprietate în forma autentică.
ART. 4. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Compartimentul de evaluare şi evidenţă a patrimoniului din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;

Sfântu Gheorghe, la 30 mai 2024.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Buslig Kincső

 CONTRASEMNEAZĂ

 SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexă