ro
 
Marți, 25. Februarie 2025.

HOTĂRÂREA NR  209/2021 privind aprobarea vânzării directe a bunului imobil proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe situat în cartierul Câmpul Frumos nr. 5, bl. 13, sc A, ap. 5, către Farcaș Mariana

24.06.2021
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR  209/2021

privind aprobarea vânzării directe a bunului imobil proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe situat în cartierul Câmpul Frumos nr. 5, bl. 13, sc A, ap. 5, către Farcaș Mariana

 

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 40.084/2021 al Biroului Locativ și Ocuparea domeniului public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;

Având în vedere cererea nr. 34.608/26.05.2021 a numitei Farcaș Mariana;

Având în vedere Contractul de închiriere nr. 253/2008 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe și Farcaș Mariana;

Având în vedere Raportul de evaluare nr. 313/2021 elaborat de firma TEAM RONEXPERT SRL;

Având în vedere Certificatul de performanță energetică elaborat de evaluatorul autorizat Siklodi E. Imre-Lorand;

Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;

În baza prevederilor art. 1828 alin. (2) din Codul civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c şi alin. (6) lit. b, respectiv art. 364 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139 alin. (2) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă transmiterea dreptului de proprietate cu titlu de vânzare directă, asupra imobilului situat pe str. Câmpul Frumos, nr. 5, bl. 13, sc A, ap. 5, evidenţiat în CF 29797-C1-U5, cu nr. cad 29797-C1, apartament compus din: cameră de zi în suprafață de 17,43 mp, dormitor în suprafață de 12,06 mp, bucătărie în suprafață de 11,77 mp, baie în suprafață de 4,04 mp, vestibul în suprafață de 4,32 mp, cămara în suprafață de 1,37, debara în suprafață de 0,81 mp, balcon în suprafață de 4,58 mp, cu suprafața utilă totală de 51,80 mp, cu cota de participare la părţile comune în cota 2118/23800 parte şi cota de 2919/39000 parte din terenul evidenţiat în CF nr. 29797 Sfântu Gheorghe, cu nr. cad 29797, către chiriaşul Farcaș Mariana.

ART. 2. – (1) Preţul de vânzare al imobilului identificat la art. 1, reprezintă echivalentul în lei, potrivit cursului BNR euro/lei din ziua plății, a sumei de 14.700 Euro, valoare stabilită în baza Raportului de evaluare nr. 313/2021 elaborat de firma TEAM RONEXPERT SRL, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.

(2) Preţul imobilului se va plăti integral la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

(3) Pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare în faţa notarului public, se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.

ART. 3. - Contractul de închiriere nr. 253/2008 încheiat cu Farcaș Mariana, va înceta la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare.

ART. 4.- Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Biroului Locativ și Ocuparea Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 24 iunie 2021.

 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ  

Jánó Mihail

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexă