ro
 
Marți, 25. Februarie 2025.

HOTĂRÂREA NR  208/2021 privind aprobarea vânzării directe a bunului imobil proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe situat pe cartierul Câmpul Frumos nr. 5, bl. 9, sc. A, ap. 3, către Farcaș Ion

24.06.2021
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR  208/2021

privind aprobarea vânzării directe a bunului imobil proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe situat pe cartierul Câmpul Frumos nr. 5, bl. 9, sc. A, ap. 3, către Farcaș Ion

 

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 40.060/2021 al Biroului Locativ și Ocuparea Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;

Având în vedere cererea nr. 17.595/16.03.2021 depusă de dl Farcaș Ion;

Având în vedere Contractul de închiriere nr. 223/2008 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe și Farcaș Ion;

Având în vedere Raportul de evaluare nr. 13/2021 privind stabilirea valorii de piaţă a imobilului situat în Câmpul Frumos, elaborat de evaluatorul autorizat ANEVAR Toth Enikő;

Având în vedere Referatul nr. 41016/2021 al Biroului Locativ și Ocuparea Domeniului Public privind calcularea cotei-părți a lucrărilor executate pe blocul 9 din Car. Câmpul Frumos;

Având în vedere Certificatul de performanță energetică elaborat de evaluatorul autorizat Siklodi E. Imre-Lorand;

Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;

În baza prevederilor art. 1828 alin.(2) din Codul civil, republicat cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c şi alin. (6) lit. b și art. 364 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139 alin. (2) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. – Se aprobă transmiterea dreptului de proprietate cu titlu de vânzare directă, asupra imobilului situat pe str. Câmpul Frumos nr. 5, bl. 9, sc A, ap. 3, evidenţiat în CF 29795-C1-U3 cu nr. cad 29795-C1-U3, apartament compus din cameră de zi în suprafață de 12,50 mp, dormitor în suprafață de 16,89 mp, bucătărie în suprafață de 5,24 mp, baie în suprafață de 4,55 mp, vestibul în suprafață de 6,18 mp, cămară în suprafață de 2,52 mp, cu suprafața utilă totală de 47,88 mp, cu cota de participare la părţile comune în cota 1834/22216 parte şi cota de 5095/61700 parte din terenul evidenţiat în CF nr. 29795 Sfântu Gheorghe, cu nr. cad 29795 către chiriaşul Farcaș Ion.

ART. 2. – (1) Preţul de vânzare al imobilului identificat la art. 1, reprezintă echivalentul în lei, potrivit cursului BNR euro/lei din ziua plății, a sumei de 15.300 Euro, valoare rezultată din Raportul de evaluare nr. 13/2021 întocmit de evaluatorul autorizat de ANEVAR Toth Enikő, anexa la prezenta hotărâre din care face parte integrantă, la care se adaugă 3.758,90 lei, reprezentând cota de 1834/22216 parte din valoarea lucrărilor de reabilitare executate la blocul de locuințe.

(2) Preţul imobilului se va plăti integral la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

(3) Pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare în faţa notarului public, se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.

ART. 3. - Contractul de închiriere nr. 223/2008 încheiat cu Farcaș Ion, va înceta la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare.

ART. 4. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád –András și Biroului Locativ și Ocuparea Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 24 iunie 2021 

 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ  

Jánó Mihail

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

Kulcsár Tünde-Ildikó

 Anexă