HOTĂRÂREA NR. 205/2025 privind transformarea unor funcții de natură contractuală din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 205/2025
privind transformarea unor funcții de natură contractuală din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 24224/2025 al Compartimentului resurse umane din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile HCL nr. 484/2023 privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi al unităţilor subordonate, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile HCL nr. 17/2025 pentru stabilirea unor măsuri cu privire la salariile de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale “Administraţie”, din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe, începând cu data de 01.01.2025;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 69 alin. (1) din HG 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (3) lit. c, art. 405, art. 407 și art. 409 alin. (3) lit. b din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă transformarea postului vacant de natură contractulă din cadrul Compartimentului pentru tineret de Inspector de specialitate (S), grad II în Inspector de specialitate (S), grad debutant, începând cu data de 01.05.2025.
ART. 2. – Se aprobă transformarea a două posturi de natură contractulă în urma promovării, din Inspector de specialitate (S), grad I în Inspector de specialitate (S), grad I/A, una din cadrul Compartimentului de imagine și comunicare și una din cadrul Centrului de arte plastice, începând cu data de 01.05.2025.
ART. 3. – Statul de funcţii pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sfântu Gheorghe, aprobate prin HCL nr. 484/2023, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu statul de funcţii anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 4. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Compartimentul resurse umane din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, 24 aprilie 2025.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Cserey Zoltán-Mihály |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |